Cătălin Predoiu anunță că suntem mai aproape ca niciodată de Schengen. Cifre impresionante în ceea ce privește reducerea migrației ilegale

Cătălin Predoiu anunță că suntem mai aproape ca niciodată de Schengen. Cifre impresionante în ceea ce privește reducerea migrației ilegale

„Am organizat o cooperare intensă și strânsă între polițiile de frontieră și cele judiciare. Vom continua să destructurăm rețelele de traficanți de migranți. Rezultatele statistice ale ultimelor 12 luni sunt foarte bune. Migrația ilegală a scăzut în România cu peste 75% față de anul precedent. Avem două argumente puternice pentru „Land Schengen” în 2024: performanța în combaterea migrației ilegale și aplicarea impecabilă a procedurilor „Air and Maritime Schengen”, a transmis Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne. 

Cătălin Predoiu a avut o întrevedere cu Atanas Ilkov, ministrul Afacerilor Interne al Bulgariei, în cadrul Reuniunii Ministeriale a Forumului Salzburg, organizată de Președinția bulgară în perioada 23-24 octombrie la Sofia. Discuțiile au vizat coordonarea, în continuare, a pozițiilor celor două state pentru aderarea la Schengen terestru până la sfârșitul acestui an. 

„Este foarte important pasul făcut anul trecut cu frontierele aeriene și maritime, în perspectiva integrării depline în Schengen. În același timp, trebuie să fim pregătiți să aplicăm toate procedurile codurilor Schengen și după momentul integrării cu frontiera terestră, după ce se va lua decizia, inclusiv să exercităm controale la frontieră când situația o va impune. Continuăm să acționăm diplomatic, ofensiv și constructiv, pentru a valorifica aceste argumente și a genera o decizie pozitivă cât mai curând posibil. Lucrăm foarte bine cu colegii bulgari, sârbi, unguri și austrieci pe programele bilaterale”, a declarat ministrul Afacerilor Interne.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *