Ligia Deca anunță 100 milioane de lei pentru Săptămâna Verde în școli, de la Ministerul Educației și Administrația Fondului de Mediu

Ligia Deca anunță 100 milioane de lei pentru Săptămâna Verde în școli, de la Ministerul Educației și Administrația Fondului de Mediu

„100 de milioane de lei vor fi distribuiți către școlile din toată țara, prin inspectorate, pentru activități precum achiziția de materiale didactice pentru organizarea de lecții demonstrative; excursii având ca tematică educația pentru mediu, amenajarea spațiului verde al școlii, acțiuni de ecologizare; intrare la grădini botanice/în parcuri naționale, la muzee; deplasări pentru cercetare în teren; amenajarea spațiului verde al școlii; acțiuni de ecologizare, colectare de deșeuri; amenajarea unui „colț verde” în interiorul unității de învățământ; participarea și organizarea de schimburi de experiență cu alte unități de învățământ din comunitate sau din țară, în domeniul educației pentru mediu și schimbări climatice”, anunță Ligia Deca, ministrul Educației. 

Aceasta precizează că programul din acest an în cadrul Școlii Verzi este derulat de Ministerul Educației împreună cu Administrația Fondului pentru Mediu. 

”Vă reamintesc că anul trecut a fost lansată platforma saptamanaverde.edu.ro/ro – o resursă valoroasă de activități propuse de Ministerul Educației, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și entități din subordine, precum și de o serie de organizații cu experiență în domeniul educației pentru mediu și climă”, precizează liberala.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *