Lukașenko nu este de acord cu Putin: trimiterea trupelor nord-coreene în Rusia este „o prostie, un pas spre escaladarea conflictului din Ucraina”

Lukașenko nu este de acord cu Putin: trimiterea trupelor nord-coreene în Rusia este „o prostie, un pas spre escaladarea conflictului din Ucraina”

Președintele Lukașenko, un susținător fervent al lui Putin, a respins intenția Coreei de Nord de a trimite soldați care să lupte alături de ruși în Ucraina.

Totuși, acesta a recunoscut faptul că prezența trupelor nord-coreene reprezintă paie puse pe foc, „escaladare” a războiului.

În cadrul interviului pentru o agenție internațională de presă, Lukașenko i-a luat apărarea aliatului său, Vladimir Putin, spunând că acesta nu ar încerca niciodată să convingă o altă țară să intervină cu forțe armate în războiul din Ucraina.

„Alexandr Lukașenko, președintele Belarusului: Asta este o prostie. Ar însemna o escaladare a conflictului. Cunoscându-i caracterul, Putin nu ar încerca niciodată să convingă o țară să își implice forțele armate în operațiunea militară specială, în conflictul din Ucraina. Mai ales pe linia frontului.

Jurnalist: Deci Coreea de Nord nu își trimite militarii…?

Alexandr Lukașenko: Eu nu cred așa ceva. Spun asta cunoscând caracterul lui Putin. Rusia are destui oameni pentru a desfășura acțiuni militare.

Jurnalist: Dacă se confirmă, ați fi îngrijorat în această privință?

Alexandr Lukașenko: Ar fi un pas către escaladarea conflictului.”

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *