UPDATE 18:30 – Summitul BRICS a cerut pace în Ucraina şi Gaza, un sistem internaţional de plăţi alternativ şi a acceptat 13 state asociate
Summitul grupului BRICS, găzduit de preşedintele rus Vladimir Putin în oraşul Kazan şi încheiat joi, a cerut o încetare imediată a focului în Fâşia Gaza şi Liban, o soluţionare cât mai curând posibil pe cale paşnică a conflictului din Ucraina şi crearea unui sistem internaţional de plăţi alternativ, dar extinderea grupului către noi membri a fost amânată, în schimb 13 state au primit statutul de ţări asociate în BRICS, relatează agenţiile AFP şi EFE.Constituit iniţial din Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, ale căror nume au dat acronimul BRICS, acest grup s-a extins mai devreme anul acesta cu încă patru membri, respectiv Egipt, Emiratele Arabe Unite, Etiopia şi Iran. Arabia Saudită şi Argentina fuseseră de asemenea invitate să adere, dar prima încă nu a aderat efectiv, iar a doua a declinat invitaţia după ce noul preşedinte argentinian pro-american Javier Milei a respins intrarea ţării sale în acest grup.Pe lângă liderii celor nouă state membre, care au participat toţi la summit, cu excepţia preşedintelui brazilian Lula da Silva care a intervenit prin videoconferinţă, Putin a invitat zeci de lideri la această întâlnire pe care a descris-o drept reuniunea unei „noi majorităţi mondiale” care să contrabalanseze dominaţia SUA în politica globală.Numitorul comun al reuniunii desfăşurate pe parcursul a trei zile, care a inclus şi numeroase întrevederi bilaterale, a fost cererea unei încetări imediate a focului în Fâşia Gaza, împreună cu avertismentul asupra riscului unui război pe scară largă în Orientul Mijlociu. Preşedinţii rus, chinez, turc şi iranian, respectiv Vladimir Putin, Xi Jinping, Recep Tayyip Erdogan şi Massoud Pezeshkian, au cerut Israelului să înceteze imediat bombardamentele şi au criticat Occidentul şi ONU pentru tolerarea uciderii a zeci de mii de civili palestinieni, critici formulate în prezenţa secretarului general al ONU, Antonio Gutteres.
UPDATE 14:00 – Avertismentul lui Zelenski: Soldaţi nord-coreeni vor lupta împotriva trupelor ucrainene începând de duminică
Soldaţi nord-coreeni vor lupta împotriva trupelor ucrainene începând de duminica aceasta, a afirmat vineri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, cerând Occidentului să exercite „o presiune tangibilă” asupra Moscovei şi Phenianului ca urmare a acestei „escaladări”, informează AFP şi Reuters.
„Potrivit serviciilor noastre de informaţii, pe 27 şi 28 octombrie Rusia va utiliza primii militari nord-coreeni în zonele de luptă”, a anunţat Zelenski pe Telegram.
Volodimir Zelenski nu a precizat în ce sector de pe front vor fi trimişi soldaţii nord-coreeni şi nu a dat alte detalii.
UPDATE 12:30 – Putin declară că este treaba Rusiei dacă să utilizeze sau nu trupe nord-coreene în Ucraina
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că este treaba Rusiei dacă decide să utilizeze sau nu trupe nord-coreene şi a subliniat că, în condiţiile în care Ucraina vrea să adere la NATO, Moscova poate să facă tot ce doreşte pentru a-şi asigura propria securitate, informează Reuters.
UPDATE 11:00 – Serviciile de informaţii ale Ţărilor de Jos confirmă că Rusia a desfăşurat cel puţin 1.500 de soldaţi din Coreea de Nord pentru a lupta de partea armatei ruse împotriva Ucrainei, a anunţat vineri ministrul olandez al apărării Ruben Brekelmans, informează Reuters.
UPDATE 10:00 – Ucraina a distrus 36 din cele 63 de drone lansate de Rusia în timpul atacului de azi-noapte, au declarat vineri forțele aeriene de la Kiev, informează Reuters. Dronele au fost doborâte deasupra diferitelor părți ale Ucrainei, în timp ce 16 au fost „pierdute”.
UPDATE 9:20 – Armata rusă a atacat Kievul cu două valuri mari de drone, potrivit administrației militare a capitalei ucrainene, infromează Ukrainska Pravda.Până la o duzină de drone inamice care amenințau capitala au fost detectate și neutralizate. Acesta este cel de-al 15-lea atac aerian asupra Kievului de la începutul lunii octombrie.Prima dată o alertă de raid aerian a fost declanșată la Kiev în jurul miezului nopții, iar a doua oară în jurul orei 3 dimineața. În total, alertele nocturne au durat aproximativ 4 ore. Dronele rusești au fost lansate din regiunile Kursk și Krasnodar. Pentru moment, nu există informații legate de posibile victime.
UPDATE 6:10 – Antonio Guterres, care s-a întâlnit cu preşedintele rus în marginea summitului BRICS de la Kazan, în Rusia, „a repetat poziţia sa conform căreia invadarea Ucrainei de către Rusia este o încălcare a Cartei Naţiunilor Unite şi dreptul internaţional”, potrivit unui comunicat al biroul purtătorului de cuvânt al secretarului general difuzat la New York, reiterând, de asemenea, sprijinul său pentru o „pace justă” în conformitate cu carta şi dreptul internaţional, relatează AFP, citată de Reuters.
Pe de altă parte, şeful ONU i-a subliniat preşedintelui rus ataşamentul său faţă de „libertatea navigaţiei în Marea Neagră”, capitală pentru Ucraina şi securitatea alimentară şi energetică mondială.
„El sprijină pe deplin continuarea negocierilor în acest sens”, a adăugat comunicatul, salutând în special eforturile Turciei în această problemă.
Marea Neagră este o rută comercială crucială pentru Ucraina, unul dintre cei mai mari producători şi exportatori de cereale din lume, dar a devenit un câmp de luptă de când a început invazia Rusiei în februarie 2022.
După retragerea Rusiei, în iulie 2023, din acordul privind cerealele negociat sub egida Turciei şi ONU în vara anului 2022, Ucraina a înfiinţat un coridor în Marea Neagră pentru a-şi exporta produsele agricole, în special cereale, în ciuda ameninţărilor Moscovei cu tiruri asupra navelor navigând în zonă.
UPDATE 5:15 – Patru morţi în urma atacurilor lansate de Rusia în est. Lupte intense în sectorul Pokrovsk
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa joi, iar alte zece au fost rănite în urma atacurilor ruseşti în estul Ucrainei, au anunţat autorităţile regionale, citate de Reuters.
UPDATE 4:10 – GUR: Trupe nord-coreene au fost desfăşurate în provincia rusă Kursk
Serviciul militar de informaţii al Ucrainei (GUR) a anunţat joi că primele trupe din unităţi ale armatei nord-coreene trimise în Rusia sunt deja desfăşurate în provincia rusă Kursk, unde armata ucraineană a ocupat un teritoriu în urma unei ofensive surpriză lansate în august, transmit agenţiile Reuters şi AFP.”Primele unităţi ale armatei Coreei de Nord, care au fost instruite în taberele de antrenament din estul Rusiei, au sosit deja în zona de luptă”, a indicat GUR într-un comunicat. „Pe 23 octombrie 2024, apariţia lor a fost întregistrată în regiunea (rusă) Kursk”, precizează serviciul ucrainean.O sursă militară ucraineană declarase mai devreme în aceeaşi zi că aproximativ 2.000 de soldaţi nord-coreeni se deplasau pe teritoriul rus în direcţia graniţei cu Ucraina.