Gigi Becali a răbufnit, după ce George Simion l-a numit ISCOADĂ. Îl sprijin în continuare, aștept să văd cum explică. M-am simțit jignit

Gigi Becali a răbufnit, după ce George Simion l-a numit ISCOADĂ. Îl sprijin în continuare, aștept să văd cum explică. M-am simțit jignit

După serie de scenarii politice pe care Becali le-a lansat zilele trecute, George Simion a reacționat, numindu-l pe omul de afaceri ”iscoada perfectă”.

„Nea Gigi, mi-a zis tot, cum a vorbit cu Hrebenciuc. Nea Gigi este iscoada perfectă, din punctul meu de vedere, pentru a capta niște informații de la adversarii noștri politici”, a afirmat Simion, la un post TV.

Într-o altă intervenție, la un post de radio, George Simion a relatat că i-a spus latifundiarului din Pipera „Bine, poți să candidezi, TE PUNEM PE LISTE, dar nu îmi impui mie ce zic prietenii tăi”.

Aceste afirmații l-au deranjat pe Becali, după cum a declarat, în exclusivitate, la Culisele Statului Paralel.

Scenariu bombă lansat de Miron Mitrea: Planul lui Hrebenciuc nu este să-i ajute pe Ciolacu sau pe Simion, ci pe Geoană. S-a

BECALI: SĂ SE GÂNDEASCĂ BINE CE SPUNE DESPRE MINE, EU NU SUNT CA CEILALȚI MEMBRI AUR

Omul de afaceri a precizat, din start, că așteaptă unele lămuriri și că îl susține în continuare pe liderul AUR. 

„Cred că nu știe ce înseamnă iscoadă. Va trebui să dea o explicație, probabil că l-a luat gura pe dinainte. l-am sunat azi, nu mi-a răspuns. El trebuie să se gândească bine ce vorbește despre mine, că eu nu sunt ca ceilalți membri AUR.

Iscoadă înseamnă întuneric, cameleon, care trage de limbă. A spus că m-a pus pe listă. Acum 2 ani, când i-am dat dar la nuntă, i-am spus „O să candidez eu dacă-i va fi de ajutor!”. Eu îmi apăr onoarea și-l apăr pe George Simion în continuare. Este adevărat că mi-a zis „Nea Gigi, să nu mă oprești de la anumite acțiuni” și are dreptate, că e partidul lui.

Dar n-a fost niciodată vorba că TE PUN PE LISTĂ. M-am simțit jignit, că altfel mă smeream. M-am gândit să mă smeresc, dar e în joc onoare mea. Nu că „TE PUN PE LISTĂ”, putea să spună, eventual „NEA GIGI, EȘTI PE LISTĂ!”

Este adevărat că mi-a mai zis să nu-i impun persoane, că i-am zis să nu se ia de Hrebenciuc, că e prietenul meu iar el a zis că e politică și am înțeles, m-am gândit că nu o să se supere Viorel, că înțelege lucrurile astea.

În rest, nu am impus niciun prieten, i-am spus că am intrat doar să-l ajut, ce-mi mai trebuia mie politică? Că mai ziceau unii că vreau să-i iau partidul. Păi la 67 de ani mai conduci un partid?!

Când a spus ISCOADA a fost cel ma jignitor. ȘI când a zis că M-A PUS PE LISTĂ a fost degradant, eu am fost dintotdeauna un uriaș printre pitici. Adică, vezi doamne, îmi făcea un favor! Păi candidam independent, dacă era așa”, a precizat Becali.

Întrebat dacă așteaptă scuze, omul de afaceri a afirmat că nu este cazul.

„Între bărbați nu se cer scuze. El trebuie să revină și să spună că poate s-a exprimat greșit, poate l-a luat gura pe dinainte. Are inteligența să facă asta. Nu plec din AUR și nu vreau să-i fac necaz și să fac jocul dușmanilor lui.”

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *