Ministrul Adrian Câciu a subliniat că procentul planificat pentru creșterea pensiilor este de peste 12%, un nivel care, în viziunea sa, va ajuta la protejarea veniturilor pensionarilor de impactul inflației.
„Pensiile vor crește peste inflație. Evident, mai e de recuperat din spate, pentru că am avut acea inflație mare și aici putem să discutăm cum au lăsat lucrurile când am preluat la finanțe situația.
Pensiile undeva 12%, la salarii, la fel. Trebuie să creștem ponderat. Adică sub ceea ce înseamnă economie”, a spus Adrian Câciu.
„Au fost înghețări de salarii în Spania, Italia, Franța în ultimii 10 ani, care au, cel puțin Italia, Franța are peste 100%, Italia are peste 100%, Grecia are peste 100% datoria din PIB. Legea trebuie adaptată la noile reguli fiscale. A fost scrisă în contextul pactului fiscal din 2010, regulile fiscale în Europa. S-au schimbat. Amploarea sau accentul este pus pe dezvoltare, pe investiții, pe tranziție climatică”, a mai spus ministrul.
Va continua sau nu sprijinul de 250 de lei pentru persoanele vulnerabile?
Întrebat dacă ajutoarele pentru oamenii cu venituri mici vor continua și anul viitor, ministrul a răspuns: „Aici vreau să avem o analiză exact dacă continuăm așa sau găsim o altă formă de sprijin. Pentru că la acest moment ați văzut, există nemulțumire că au crescut pensiile și nu se mai încadrează. Da, discutam și cu premierul Ciolacu. Parcă se simte nevoia unei reașezări a acestui sprijin. Pentru că vă mai dau un exemplu. O altă formulă care să nu mai permită creșterea prețurilor în magazin. Înainte să vă zic ce s-a întâmplat. Că e un paradox. S-a venit cu sprijin pentru România, s-au dat cardurile de alimente, prețurile la alimente au crescut.
De ce să vii cu plafonarea dacă acest voucher de alimente are un efect pentru că se profită retail-ul, profită de el și zice ok, o să-l cumpere. Atunci s-a venit cu plafonarea. Ceea ce vreau să facem și de asta discutam cu premierul să continuăm acest tip de sprijin, dar trebuie să avem și un acord cu retailerii. Dom”le, nu mai creșteți prețurile pentru că știți că omul ăla are bani în buzunar.
Haideți să fim și noi într-o zonă rezonabilă, că noi nu ne referim la oameni care se duc să-și ia lucruri de lux. Eu sunt convins că dialogul și am avut o discuție cu retailerii dincolo de ceea ce discută ministrul agriculturii. Eu mă duc pe zona de fonduri pentru că am nevoie și de eligibilitate. Indicatorul de eligibilitate, este populație vulnerabilă.
O formă de sprijin va fi cu siguranță. Aici mă gândesc. Până la urmă, da, v-am zis, important este, pentru că noi ne interesează la final să am puterea de cumpărare în creștere”.