Discuții cruciale la Ministerul Agriculturii privind PLAFONAREA. Ce îi așteaptă pe români odată intrată în vigoare măsura: efectul, contrar celui scontat

Discuții cruciale la Ministerul Agriculturii privind PLAFONAREA. Ce îi așteaptă pe români odată intrată în vigoare măsura: efectul, contrar celui scontat

Vorbim despre un proiect care își propune să plafoneze adaosul comercial la toate alimentele procesate în țara noastră, indiferent dacă materia primă este de la noi sau vine din import. Vorbim despre cote diferite de adaos în magazine și pe întreg lanțul de distribuție. În magazine, cota ar urma să fie de 20 de procente, iar pe lansul de distribuție 10%, indiferent de numărul distribuitorilor. 

Documentul exploziv elaborat de Guvern pentru plafonarea prețurilor. Pe listă nu apar doar alimentele

Vom avea, potrivit proiectului obținut de Realitatea PLUS pe surse, și o cotă de adaus de 5% pentru produsele care vin din import. 

Imediat după apariția documentului în spațiul public, retailerii, procesatorii, dar și cei din industrie au spus că este o măsură ce ar putea avea efecte negative în piață. Pe de o parte, vom vedea aceleași prețuri și nu va mai exista concurență, nu vor mai exista oferte. Pe de altă parte, ne așteptăm la noi fenomene, precum scumpirea altor categorii de produse pentru a compensa această măsură. 

Au fost făcute și calcule. După intrarea în vigoare a măsurii am putea vedea prețuri mai mici la raft, însă ieftineri nesemnificative. Un  kilogram de telemean, spre exemplu, ar putea să fie mai ieftin doar cu 10 lei. 

Ministrul Agriculturii urmează să discute în această săptămână cu factorii implicați.  

 

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *