Moarte cumplită pentru un român de 30 de ani. Valentin s-a izbit frontal cu mașina de o clădire emblematică

Moarte cumplită pentru un român de 30 de ani. Valentin s-a izbit frontal cu mașina de o clădire emblematică

Cum s-a produs tragedia din Italia

La fața locului au intervenit imediat carabinierii și echipajele de urgență, dar, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe tânăr. Conform primelor informații, bărbatul se deplasa singur pe Drumul Național 64, în direcția Minerbio, la bordul unui Audi, în jurul orei 6 dimineața. În apropiere de kilometrul 106,5, înainte de intrarea în satul Lovoleto, acesta ar fi pierdut controlul volanului din motive care urmează să fie stabilite de autorități.

Autoturismul a derapat pe contrasens și a ieșit de pe carosabil, izbindu-se de zidul exterior al unui vechi oratoriu din complexul Villa Villani, o clădire din secolul al XVII-lea, utilizată astăzi ca unitate de cazare turistică. Complexul istoric include și un lăcaș de cult dedicat Sfântului Anton, iar clădirea în care s-a produs impactul este o emblemă locală.

Impactul a fost extrem de puternic, iar rănile suferite de tânărul român au fost fatale. Localnicii și alți participanți la trafic au sunat imediat la serviciile de urgență, care au sosit prompt pentru a oferi ajutor. Echipele de intervenție au încercat fără succes să-l resusciteze pe bărbat, iar după câteva minute au declarat decesul. La fața locului au intervenit și pompierii pentru a înlătura rămășițele periculoase ale autoturismului, alături de operatorii Anas, responsabili pentru gestionarea drumului de stat.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *