Simon a luptat să-și îndeplinească visul
Crescut într-o familie modestă, Simon Sio și-a dedicat viața realizării acestui vis. A fondat compania de dezvoltare imobiliară Lek Hang Group în 1991, iar ani mai târziu, după ce hotelul și-a pierdut din strălucire, a reușit să achiziționeze proprietatea în urma unui proces de cumpărare care a durat șapte ani. În 2024, la vârsta de 65 de ani, Sio a tăiat panglica pentru redeschiderea oficială a hotelului, complet renovat, dar păstrând aerul istoric ce amintește de vremurile de glorie ale Macao.
Simon Sio pe vremea când era doar un copil / Sursa foto – Courtesy Lek Hang Group
Cum arată Hotelul Central
Hotelul Central, cu cele șapte etaje inițiale vopsite într-un verde mentă și dotat cu primul lift din Macao, a fost un simbol al modernității încă din anii 1930, când a găzduit primul cazinou al orașului. De-a lungul timpului, a fost extins și remodelat, devenind un reper al cartierului San Ma Lo, cea mai importantă arteră a orașului. Cu toate acestea, în anii 1960, pe măsură ce concurența a crescut, hotelul și-a pierdut prestigiul, dar pentru Sio, atașamentul emoțional față de clădire a rămas puternic.
După achiziție, Sio a decis să restaureze hotelul într-o manieră care să păstreze atmosfera retro a anilor 1920, 1930 și 1940, oferind oaspeților ocazia să se îmbrace în ținute tradiționale și să se bucure de „Coridorul cultural istoric”, o expoziție deschisă la parterul clădirii. Hotelul renovat dispune acum de 114 camere decorate în stil retro, iar la ultimul etaj, un bar pe acoperiș oferă o priveliște deosebită asupra orizontului orașului Macao. În plus, sunt planificate un restaurant, o brutărie și un mic centru comercial pe primele trei etaje ale clădirii.
Pentru Simon Sio, restaurarea Hotelului Central nu a fost doar o investiție, ci împlinirea unui vis din copilărie și o contribuție la patrimoniul cultural al orașului. „Privind în urmă, proiecte ca Hotelul Central sunt rare pe piață, mai ales unul cu o istorie atât de bogată,” a declarat Sio, exprimându-și satisfacția că a reușit să aducă la viață o parte importantă a trecutului Macao.