Animalul care se culcă de 10.000 de ori pe zi. Campionul ațipitului i-a uimit pe cercetători

Animalul care se culcă de 10.000 de ori pe zi. Campionul ațipitului i-a uimit pe cercetători

Poate că mulți dintre noi obișnuim să mai tragem un pui de somn pe timpul zilei, însă un animal anume reușește să ducă lucrurile la un alt nivel. Se pare că aceasta adoarme vreme de numai câteva secunde, iar pe parcursul unei zile, el ajunge să adoarmă chiar și de 10.000 de ori! Din fericire, specia nu este una amenințată cu dispariția, iar specialiștii au putut examina pe îndelete comportamentul acesteia.

Mai precis, este vorba despre pinguinii Chinstrap, animale ce fac parte din grupul Pygoscelis. Se pare că aceștia pot supraviețui chiar și săptămâni întregi fără a avea o perioadă de odihnă neîntreruptă! Ele „dorm” pentru o perioadă extrem de scurtă, de numai două, până la 30 de secunde.

O veveriță celebră pe internet a fost luată cu forța de lângă stăpânul său. Ce motiv au invocat autoritățile

Aceste păsări superbe trăiesc pe Insula King George, din Antarctica, iar acest comportament bizar li s-a dezvoltat pentru a putea rămâne în siguranță. Faptul că „dorm” pentru perioade de numai câteva secunde le permite să își supravegheze în permanență cuiburile și să țină la distanță diverșii prădători care le pot ataca puii, sau ouăle.  

Cercetătorii au putut determina faptul că, la finalul unei zile, din aceste scurte perioade în care închid ochii, pinguinii Chinstrap ar dormi, în total, vreme de aproximativ 11 ore. Se pare că acest fenomen, numit microsomn, este destul de neobișnuit printre animale.

Iar dacă un om ar încerca, cumva, să aplice acest obicei, consecințele ar fi unele grave. Mai ales în cazul șoferilor care se urcă la volan obosiți, microsomnul, indiferent cât de scurt, poate avea consecințe letale. Se pare că riscul de a suferi un accident rutier este de 5 ori mai mare, pentru șoferii obosiți.

Satul fără străzi, mașini și poluare, unde se circulă doar pe apă. Locul pare desprins din basme

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *