Alegeri Rep Moldova: Încercări de fraudare la mai multe secții de votare. Cine aduce aceste acuzații

Alegeri Rep Moldova: Încercări de fraudare la mai multe secții de votare. Cine aduce aceste acuzații

Acuzații, încercări de fraudare în contextul alegerilor prezidențiale din Rep. Moldova

Preşedintele parlamentului de la Chişinău, Igor Grosu, a vorbit, duminică, despre existenţa unor încercări de fraudare a alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova la mai multe secţii de votare din ţări proruse din estul Europei.El a declarat că cetăţeni moldoveni din Federaţia Rusă sunt transportaţi cu avioane charter către Belarus sau Turcia pentru a vota în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, în condiţiile în care la Moscova au fost deschise numai două secţii de votare, cărora le-au fost repartizate doar 10.000 de buletine de vot.”Poliţia, toate instituţiile responsabile vor documenta toate cazurile de corupere, de transportare, de motivare a alegătorilor, fie că vorbim de cei din stânga Nistrului, fie că vorbim de cei de peste hotare, în special cei din zona de Est, pentru că vedeţi acolo s-a ajuns deja cu avioane charter să fie aduşi. Nu vorbim despre curse regulate în care cineva din simplă iniţiativă şi pornire civică a decis să se deplaseze. Aţi văzut şi dumneavoastră imagini, vorbim de Belarus în special, pe direcţia Minsk, dar nici Turcia nu face excepţie, Istanbul, Ankara. Noi documentăm aceste cazuri”, a afirmat Grosu, care a precizat că pentru eforturile de fraudare a alegerilor din Republica Moldova „sunt alocate resurse enorme, care depăşesc probabil şi imaginaţia noastră”.De asemenea, el şi-a manifestat îngrijorarea şi faţă de situaţia cetăţenilor din Transnistria, care sunt mobilizaţi să meargă la vot de forţe proruse.”Am un deja vu, vă amintesc că acum câţiva ani, regimul separatist, care nu are nicio treabă cu procesele democratice din Republica Moldova, mai ales cu procesul de integrare europeană, la fel a acţionat. Avem deja dovezi, podul e plin. Oameni aduşi forţat, unii manipulaţi, alţii corupţi, şantajaţi, mânaţi la vot pe malul drept. Tocmai de aceea trebuie să ne mobilizăm”, a spus Igor Grosu, citat de Jurnal.md.Separat, Stanislav Secrieru, consilierul pentru securitate naţională al preşedintei în exerciţiu Maia Sandu, a postat pe platforma de socializare X că autorităţile moldoveneşti constată o „ingerinţă masivă” a Rusiei în turul doi al scrutinului prezidenţial de duminică, potrivit Reuters.”Un efort cu potenţial ridicat de a distorsiona rezultatul”, a scris Secrieru.În turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova se confruntă preşedinta proeuropeană în exerciţiu Maia Sandu şi socialistul Alexandr Stoianoglo. 

 

sursa Agerpres

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *