Un tânăr de 20 de ani s-a SINUCIS în penitenciar. Era cercetat pentru tentativă de omor

Un tânăr de 20 de ani s-a SINUCIS în penitenciar. Era cercetat pentru tentativă de omor

„Conducerea Penitenciarului Miercurea Ciuc face cunoscut opiniei publice faptul că în data de 02.11.2024, un deţinut în vârstă de 20 ani aflat în custodia unităţii, s-a sinucis prin spânzurare, fără a fi cunoscut cu intenţii de suicid şi fără ca acesta să fi afirmat, anterior, intenţiile sale. Motivul pentru care deţinutul a recurs la gestul extrem este necunoscut. Incidentul a fost descoperit de agentul supraveghetor în camera de deţinere la care a fost cazat individual, ulterior apelându-se Serviciul Unic de Urgenţă 112. Au fost aplicate manevre de resuscitare circa 40 minute, dar fără rezultat, decesul fiind declarat oficial la orele 17:30”, se arată în comunicatul citat.  

Potrivit sursei citate, deţinutul avea domiciliul în judeţul Harghita şi fusese arestat preventiv din data de 5 septembrie, în baza mandatului de arestare preventivă emis de Tribunalul Harghita, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor.

Tânărul nu avea antecedente penale şi a fost încarcerat în Penitenciarul Miercurea Ciuc la data de 30 octombrie.  

„Pe această cale, conducerea instituţiei face cunoscut faptul că în urma incidentului produs, s-au demarat cercetările specifice în vederea stabilirii circumstanţelor şi a cauzelor producerii evenimentului”, se mai arată în comunicatul Penitenciarului Miercurea-Ciuc

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *