Decizie bombă a CCR! Este neconstituțional și nejustificat ca doar elevii de la școlile de stat să primească BURSE de performanță

Decizie bombă a CCR! Este neconstituțional și nejustificat ca doar elevii de la școlile de stat să primească BURSE de performanță

Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, CCR a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că este neconstituţională sintagma „de stat” din cuprinsul dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale 1/2011, anterior modificării prin art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 69/2022 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale 1/2011 şi prorogarea unor termene.

„În esenţă, Curtea a reţinut că sintagma „de stat” din cuprinsul dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale 1/2011 permite acordarea bursei de performanță. doar cu privire la elevii înscrişi în sistemul de învăţământ preuniversitar de stat, creându-se astfel o discriminare nejustificată în mod obiectiv şi rezonabil a elevilor ce urmează cursurile în cadrul sistemului de învăţământ particular sau confesional, discriminare contrară art. 16 alin. (1) raportat la art. 32 şi art. 49 din Constituţie”, au argumentat judecătorii constituţionali.

 

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *