„Suntem profund întristați de moartea lui Daniel Spoerri, o personalitate emblematică a artei și membru fondator al mișcării Nouveau Réalisme”, a transmis Muzeul de Artă Modernă și Contemporană pe platforma X. „Viziunea sa unică, exprimată prin „tableau-pièges” și surprinzătoarele sale asamblaje, a capturat esența cotidianului, a momentului obișnuit și a ineditului. Moștenirea sa va rămâne o sursă continuă de inspirație și reflecție”, a adăugat instituția.
De la Galați la scena internațională a artei moderne
Născut în 1930 la Galați, pe malul Dunării, Spoerri a devenit cunoscut pentru abordările sale neconvenționale, folosind resturi de la masă pentru a crea opere tridimensionale care reflectă obiceiurile alimentare ale oamenilor. Conceptul său, „Eat Art”, a pornit de la ideea de a conserva farfuriile, tacâmurile și resturile unei mese, lipindu-le pe un suport și transformându-le într-o lucrare de artă.
Daniel Spoerri a contribuit la fondarea mișcării „Noul Realism” în 1960, alături de artiști ca Yves Klein, Arman, Raymond Hains și Jean Tinguely. Între 1968 și 1972, a deschis un restaurant la Düsseldorf, Germania, unde clienții puteau pleca acasă cu propriile „opere” de artă, conservând mesele lor. Totodată, a fondat Galeria Eat Art, dedicată creațiilor comestibile, care au atras artiști precum César și Pierre Soulages.
Daniel Spoerri a murit / Sursa foto – Arhivă
O contribuție artistică inovatoare
Pe lângă lucrările sale „Eat Art”, Spoerri a explorat și granițele dintre realitate și iluzie prin seria „détrompe-l’oeil”, în care integra obiecte reale pe pânze sau tapiserii. Aceste lucrări au fost expuse în retrospective importante, inclusiv la Centrul Pompidou din Paris în anii 1990, iar în 2021, Musée d’art moderne et d’art contemporain din Nisa i-a dedicat o expoziție amplă.
Anul trecut, Spoerri a fost invitat special la MoBU, târgul de artă de la București, unde a expus 120 de lucrări în cadrul expoziției „A Moment for Eternity / O Clipă pentru eternitate”. Opera sa se regăsește astăzi în colecțiile unor instituții de renume precum MoMA din New York, Tate Modern din Londra și Centre Pompidou din Paris.
Daniel Spoerri a lăsat o amprentă profundă asupra artei mondiale, iar dispariția sa marchează o pierdere uriașă pentru comunitatea artistică globală.