”La data de 6 noiembrie 2024, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, au documentat activitatea infracţională a unui minor, de 15 ani, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc. În aceeaşi zi, acesta a fost depistat în incinta unităţii de învăţământ în care este înmatriculat, având asupra sa două flacoane conţinând 36 de comprimate cu substanţa activă clonazepam (drog de risc)”, a anunțat, vineri, DIICOT într-un comunicat.
Investigațiile au demonstrat faptul că adolescentul transforma școala într-un punct de distribuție a drogurilor de risc, vânzând substanțe interzise colegilor săi, au arătat reprezentanții DIICOT.
”În cauză, a fost dispusă reţinerea minorului. Ieri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a dispus arestarea la domiciliu a celui în cauză, pentru 30 de zile”.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au formulat o contestație.