O maşină cu trei persoane s-a răsturnat pe DN 24A şi a rupt două racorduri de gaze. 13 oameni, evacuați din case

O maşină cu trei persoane s-a răsturnat pe DN 24A şi a rupt două racorduri de gaze. 13 oameni, evacuați din case

Pompierii au intervenit imediat și au întrerupt alimentarea cu energie electrică și s-a luat măsura izolării zonei afectate.

De asemenea și echipele de intervenție ale distribuitorului de gaz au fost chemate la fața locului pentru a opri posibilele scurgeri de gaze.

În urma impactului două garduri și o construcție dintr-o curte au fost avariate. În mașina răsturnată se aflau trei persoane care au reușit să iasă până la sosirea salvatorilor.

Una dintre ele a suferit un atac de panică însă niciuna dintre ele nu a avut nevoie de transport la spital. Oamenii legii au dechis o anchetă și cercetează cum s-a întâmplat totul. 

ISU Vaslui a anunţat, duminică dimineaţă, că pompierii bârlădeni au fost solicitaţi să intervină, în cursul nopţii, pentru asigurarea zonei şi a măsurilor de prevenire a incendiilor în urma producerii unui accident rutier pe DN 24A, în satul Simila, comuna Zorleni. ”În accident a fost implicat un autoturism, în care este posibil să se fi aflat trei persoane. Niciuna dintre persoanele implicate în accident nu a fost găsită la faţa locului”, a transmis sursa citată.”Din cauza creşterii concentraţiei de metan în zona caselor aflate în perimetrul celor două recorduri rupte, pompierii au întrerupt alimentarea cu energie electrică şi s-a luat măsura izolării zonei afectate, fiind evacuate 13 persoane care locuiau în şase imobile. Din Dispeceratul integrat a fost solicitată prezenţa unor echipe de intervenţie a distribuitorului zonal de gaze naturale, în vederea opririi scurgerilor de gaze naturale. Până la sosirea echipajelor de pompieri şi paramedici, cele trei persoane presupus aflate în autoturismul răsturnat s-au autoevacuat şi au fugit de la faţa locului, astfel că acestea nu au putut fi evaluate”, a precizat ISU Vaslui.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *