Alegerile, sub lupa Serviciilor. SRI confirmă existența fermelor de troli. RAPORT privind securitatea națională

Alegerile, sub lupa Serviciilor. SRI confirmă existența fermelor de troli. RAPORT privind securitatea națională

Redăm, integral, Raportul SRI, semnat de senatorul Ioan Cristian Chirteș, președintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului Român de Informații:                              

„Ca urmare a sesizării Comisiei de control și supraveghere asupra activității SRI cu privire la alegațiile din spațiul public referitoare la existența pe teritoriul României a unor entități statale sau non-statale care pot afecta/influența procesul democratic al alegerilor prezidențiale și parlamentare, având în vedere solicitarea Comisiei către SRI și răspunsul Serviciului către Comisie, doresc să fac următoarele precizări:

-până în prezent nu au fost identificate elemente de conținut specifice campaniilor de propagandă sau dezinformare orchestrate de actori externi ostili la adresa României;

-în context electoral, fermele de troli/boți reprezintă, în general, instrumente  utilizate pentru creșterea popularității candidaților sau atacuri asupra contracandidaților (respectiv asupra unor entități online, pagini web sau conturi deschise la nivelul platformelor de socializare care aparțin acestora), aspecte specifice campaniilor electorale online sau off-line;

-analiza realizată a evidențiat existența și utilizarea de conturi false la nivelul platformelor de socializare prin care sunt vizate creșterea artificială a popularității anumitor competitori, precum și promovarea de conținut îndreptat împotriva contracandidaților;

-în privința conturilor false, acestea au fost create și activate în cursul acestui an, conturile fiind orientate către lansarea de mesaje de denigrare a contracandidaților;

-platformele online vor iniția demersuri de analiză avansată în vederea identificării de conturi similare și tipare actionale care conturează amploarea reală a așa-numitelor ,,rețele  de troli”;

-pentru menținerea unui climat de securitate în spațiul virtual, în exercitarea  responsabilităților legale, Serviciul Român de Informații  cooperează cu instituțiile și autoritățile relevante la nivel național, avându-se în vedere utilizarea tuturor instrumentelor și mecanismelor prevăzute de cadrul normativ european și național;

-având în vedere faptul că, prin amploare și impact, raportat la gradul extrem de redus al interacțiunilor și conținutului generate de conturile false identificate ca active, nu a fost afectată securitatea națională, datele obținute fiind transmise Ministerului Afacerilor Interne, pentru gestionarea acestora conform responsabilităților legale;

-în baza unui ordin emis de o autoritate națională și a constatării încălcării prevederilor din termenii de utilizare, platformele pot decide eliminarea conținutului și/sau închiderea conturilor;

-Serviciul Român de Informații NU ,,întreprinde nici o acțiune care să promoveze sau să lezeze interesele vreunui partid politic sau persoane fizice ori juridice, cu excepția acelor acțiuni ale acestora care contravin securității naționale” conform art. 36 din legea de organizare și funcționare a SRI.”

 

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *