Potrivit publicației Il Giornale, în timpul pauzei de la școala Parini, un grup de elevi în vârstă de 10 ani a scos două crucifixe din sala de religie, le-a spart și le-a aruncat pe fereastră, resturile obiectelor fiind găsite pe trotuarul din față, scrie stiridiaspora.
Incidentul a rămas neobservat inițial și abia mai târziu, când un profesor a găsit pe trotuarul din fațăa școlii și a realizat ce s-a întâmplat.
Chemați să dea explicații, copiii au afirmat că intenția lor nu a fost de a ofensa religia creștină sau de a săvârși un act sacrileg, ci a fost doar un gest teribilist.
În urma incidentului, elevii vinovați au primit sancțiuni menite să le ofere o lecție de responsabilitate. În locul pauzei obișnuite, aceștia vor trebui să își petreacă timpul liber în bibliotecă, unde vor avea sarcina de a organiza cărțile până la finalul trimestrului.
Profesorii au organizat o discuție cu clasa pentru a ajuta elevii să reflecteze asupra importanței simbolurilor religioase și asupra respectului pe care acesta îl presupune. Întrebați despre acțiunile lor, elevii au explicat c. ––––––––––––