A cumpărat carne ambalată de la Kaufland, dar abia acasă a văzut ce era, de fapt, în pachet. S-a întors urgent la magazin. Ce a urmat – FOTO

A cumpărat carne ambalată de la Kaufland, dar abia acasă a văzut ce era, de fapt, în pachet. S-a întors urgent la magazin. Ce a urmat – FOTO

Păstrase bonul, un aspect foarte important, și s-a întors la supermarket. Aici a avut surpriza ca angajații să ia act prompt de situație, să îi înapoieze cei aproape 50 de lei dați pe pachetul în cauză, dar și să admită că și ei, la rândul lor, au fost păcăliți de furnizorul pachetelor de carne de porc ambalată.

„Se apropie sărbătorile, iar oamenii vor cumpăra multă carne. Dacă la fiecare pachet cineva te păcălește cu aproape 2 kg de carne, atunci e hoție pe față. Nu contează că o face furnizorul sau magazinul, ci contează că omul de rând, cumpărător onest, e furat”, spun localnicii.

„Am fost pe data de 8 noiembrie la supermarketul din municipiul Huși, pentru ceva cumpărături. Între altele, am achiziționat și 3 pachete cu spată de porc fără os, marca Purland. E drept că din grabă nu am verificat etichetele de pe ambalaj și nici nu am dat atenție conținutului din bonul eliberat la casă. Am făcut-o după ce am ajuns la domiciliu și, surpriză, eticheta unuia dintre pachete afișa o greutate de 2900 grame. Sesizând că prin comparație cu celelalte două (gramaje de 1.767 și, respectiv 1.346) este mai ușor, l-am pus pe cântar. Avea doar puțin peste 1200 grame, deci o lipsă de 1.700 grame. 

Înarmat cu pachetul buclucaș și bonul, m-am întors la supermarket, unde în urma verificării reclamației mi s-a restituit, fără probleme, integral c/v de 49 de lei a pachetului buclucaș. Nu însă și c/v timpului pierdut, a prețului de 6 lei a călătoriei altfel inutile. În principiu, cei de la supermarket se fac vinovați doar de modul în care au făcut recepția produsului și l-au pus în vânzare, fiind și ei, la rândul lor, păcăliți de etichetarea incorectă”, a atras atenția bărbatul, scrie asingorj.ro

 

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *