Doi bucureșteni au fost prinși în flagrant când voiau să vândă un kilogram de cocaină

Doi bucureșteni au fost prinși în flagrant când voiau să vândă un kilogram de cocaină

Trei persoane au fost reţinute după ce au fost prinse în flagrant delict în timp ce ar fi vândut un kilogram de cocaină în Bucureşti.”Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, au documentat activitatea infracţională a patru persoane, de 27, 38, 39 şi 47 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, miercuri, AGERPRES.Probele administrate au indicat faptul că persoanele în cauză ar fi fost implicate în activităţi infracţionale, constând în vânzarea unor cantităţi considerabile de droguri de mare risc (heroină şi cocaină) în municipiul Bucureşti şi în zonele limitrofe.”La data de 12 noiembrie a.c., două dintre persoanele cercetate, de 39 şi 27 de ani, au fost prinse în flagrant delict, în municipiul Bucureşti, în timp ce ar fi vândut 1 kilogram de cocaină (drog de mare risc). De asemenea, cercetările efectuate au relevat că, în intervalul mai – iulie 2024, persoanele de 38 şi 39 de ani ar fi procurat şi vândut peste 500 de grame de heroină (drog de mare risc), cantitate indisponibilizată pe parcursul urmăririi penale”, arată sursa citată.Cu privire la persoana de 47 de ani cercetată s-a reţinut că, în luna septembrie 2024, ar fi procurat, deţinut şi comercializat o cantitate de heroină.Miercuri, procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus reţinerea a trei dintre persoanele cercetate, de 27, 38 şi 39 de ani, pentru 24 de ore, şi măsura controlului judiciar faţă de persoana de 47 de ani, fiind sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă a persoanelor reţinute.Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei. 

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *