Acest tip de accident se poate întâmpla atât copiilor cât și adulților, în timpul ingerării alimentelor. Căile de acces se închid parțial sau total, iar dacă un corp blochează căile de acces ale aerului, acesta nu va ajunge în plămâni. Victima nu va putea scoate sunete, deoarece aerul nu poate să treacă peste coardele vocale, corpul străin acționând ca un dop.
Primul ajutor într-o astfel de situație
Este foarte important să înțelegem dacă cel în cauză are sau nu un corp străin în gât și să acționăm rapid și corect. Dacă o persoană adultă se ridică pe neașteptate în timpul mesei, își prinde gâtul și cade pe podea cu fața vineție, cei prezenți pot crede că este un atac de cord. O asemenea presupunere este greșită. Dacă fața victimei se învinețește este din cauza sufocării prin prezența unui corp străin în gât, în cazul atacului de inimă fața devine gri-pal.În cazul copiilor este la fel. Dacă pe neașteptate copilul încetează să respire sau are probleme serioase cu respirația în timp ce mănâncă, mai mult ca sigur că un corp străin i s-a oprit în gât și există pericolul sufocării. Același diagnostic poate fi pus și în situația în care copilul este găsit cu obiecte mici în jurul său. În aceste situații trebuie acordat imediat primul ajutor, astfel încât, presiunea să crească în plămâni iar dopul să sară afară. În cazul unui blocaj parțial al căilor de acces ale aerului e posibil ca victima să poată trage aer și tușii. Dacă nu tușește, trebuie să măriți presiunea din plămâni artificial pentru a îndepărta corpul străin.
Metoda compresie a abdomenului
Aceasta se aplică victimei din poziția stând în picioare. Salvatorul se plasează în spatele ei, apucând-o de mijloc cu brațele. Cu un pumn va apăsa abdomenul, iar cu cealaltă palmă va apăsa asupra pumnului, spre interiorul abdomenului, apăsând astfel diafragma. Această mișcare se va repeta de câteva ori. Același procedeu se poate aplica și în cazul victimei care stă pe scaun. Dacă victima este culcată pe spate, persoana care acordă primul ajutor se va așeza peste ea, victima având fața în sus. Așezați ambele mâini pe abdomenul victimei, deasupra buricului și apăsați rapid de câteva ori. Dacă victima vomită, așezați-i capul lateral.
Metoda loviturii în spate
Aceasta metodă a loviturii în spate se aplică între omoplați. Dacă persoana este căzută, întoarceți-o pe o parte și aplicați metoda. Cel mai bun efect se obține prin combinarea celor două metode.Pentru copiii mici cea mai bună metodă este să-i țineți cu capul în jos, ridicați de picioare și să le aplicați lovituri pe spate între omoplați. Când trunchiul atârnă, diafragma apasă peste coșul pieptului și mărește presiunea și corpul străin iese afară. Copiii mai mari pot fi ținuți peste braț în timp ce le aplicați lovituri în spate.
Apăsarea coșului pieptului
Dacă celelalte metode eșuează, încercați să apăsați coșul pieptului, această metodă se va aplica în aceași manieră ca și compresia pieptului, însă victima va fi așezată culcat pe spate. Aceasta mărește presiunea din căile de acces ale aerului, astfel încât, corpul străin este împins afară.
citeste mai multe pe Almanah Online