Un nou pas spre Schengen. Ministrul Cătălin Predoiu, videoconferinţă cu omologul bulgar. Ce au discutat cei doi oficiali

Un nou pas spre Schengen. Ministrul Cătălin Predoiu, videoconferinţă cu omologul bulgar. Ce au discutat cei doi oficiali

„Cei doi demnitari au făcut o trecere în revistă a principalelor evoluţii în dosarul Schengen şi au analizat etapele următoare în legătură cu acest obiectiv, în perspectiva apropiatei întrevederi de la Budapesta din data de 22 noiembrie a miniştrilor de Afaceri Interne din România, Ungaria, Republica Bulgaria şi Republica Austria”, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis, marţi, Agerpres.Discuţiile au relevat contribuţia României şi Bulgariei la asigurarea securităţii frontierelor externe ale UE, combaterea migraţiei ilegale şi a criminalităţii transfrontaliere.”Ambele discuţii, de ieri şi de astăzi, cu omologii austriac şi bulgar, Gerhard Karner şi Atanas Ilkov, au fost foarte utile şi constructive în perspectiva dosarului Schengen. Am făcut progrese, dar dosarul este încă în lucru, nu există încă o decizie luată. Voi discuta mâine cu ministrul Sandor Pinter, tot în pregătirea întâlnirii de la Budapesta. Sunt în legătură cu toţi ambasadorii statelor membre UE, acreditaţi la Bucureşti, inclusiv cu ambasadorul olandez. Lucrăm în continuare, la maximă capacitate, întreaga echipă de dosar a MAI, pentru realizarea obiectivului de ţară Schengen”, a declarat Cătălin Predoiu.

Ciolacu, după discuții cu cancelarul Austriei: „Sunt șanse pentru integrare deplină în Schengen până la sfârșitul anului”

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *