Această măsură, arată MAE, a fost luată în coordonare cu misiunile diplomatice ale celorlalte state aliate şi membre UE.
„Situaţia este monitorizată permanent şi, în consultare şi cu autorităţile ucrainene, măsurile vor fi adaptate în funcţie de evoluţii”, a precizat Ministerul român de Externe.
Ambasada SUA la Kiev a alertat cu privire la un „posibil atac aerian semnificativ”, miercuri, la o zi după ce Rusia a declarat că va reacţiona la tirurile Ucrainei cu rachete americane cu rază de acţiune lungă asupra teritoriului său, informează AFP.
Ambasada „a primit informaţii precise privind un posibil atac aerian semnificativ pe 20 noiembrie”, după cum a anunţat miercuri reprezentanţa americană pe site-ul său.
„Ca măsură de precauţie, ambasada va fi închisă şi angajaţii ambasadei sunt invitaţi să se pună la adăpost”, precizează textul reprezentanţei SUA, care le recomandă cetăţenilor săi „să se pregătească să se adăpostească imediat în caz de alertă aeriană anunţată”.
La scurt timp după anunţul făcut de Ambasada SUA la Kiev, un mesaj similar a fost trimis şi de Ambasada Spaniei în capitala ucraineană. Astfel, legaţia spaniolă a anunţat miercuri într-un email trimis cetăţenilor spanioli rezidenţi în Ucraina că nu va oferi servicii în timpul zilei de miercuri din cauza „riscului sporit de a se produce atacuri aeriene în întreaga Ucraină”, potrivit EFE.
Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a promis marţi un răspuns „corespunzător” la tirurile ucrainene cu rachete americane ATACMS împotriva Rusiei, denunţând implicarea SUA în aceste lovituri şi văzând în ele o „nouă fază” a conflictului. „Considerăm aceasta drept o nouă fază a războiului occidental împotriva Rusiei şi vom reacţiona în consecinţă”, a declarat Lavrov în faţa jurnaliştilor la Rio de Janeiro, după summitul G20.