UPDATE 6:40 – Decizia Statelor Unite de a furniza mine antipersonal Ucrainei se explică printr-o schimbare de tactică a Rusiei pe câmpul de luptă, de folosirea tot mai mult a infanteriei, a declarat miercuri secretarul american al apărării, Lloyd Austin, transmite AFP.
„Forţele lor mecanizate nu mai sunt în frunte. Ei avansează pe jos astfel încât să se apropie şi să facă lucruri pentru a le deschide calea forţelor mecanizate”, a spus Austin în faţa reporterilor în timpul unei vizite în Laos, ţară mult timp devastată de acest tip de armament.
Ucrainenii „au nevoie de lucruri care pot să-i ajute să încetinească acest efort din partea ruşilor”, a adăugat şeful Pentagonului, într-un context în care înaintarea trupelor ruse se accelerează în estul Ucrainei.
Decizia americană cu privire la minele antipersonal a intervenit la câteva zile după ce Washingtonul a dat undă verde Ucrainei pentru a lovi în teritoriul rus cu rachete cu rază lungă de fabricaţie americană.
UPDATE 5:10 – Comisarul parlamentar ucrainean pentru drepturile omului, Dmitro Lubineţk, a declarat că, în cele 1.000 de zile de război la scară largă, Rusia a deportat din Ucraina peste 19.500 de copii, relatează agenția de presă RBC, citată de Rador Radio România. Autorităţile ucrainene au reuşit să recupereze 1.012 copii.
Potrivit datelor prezentate miercuri de Dmitro Lubineţ, de la începutul invaziei pe scară largă, invadatorii ruşi au ucis 592 de copii ucraineni şi au rănit alţi 1.702.