Vântul puternic a produs prima victimă, la Timișoara. Un tânăr de 22 de ani a fost rănit în timp ce ajuta la ridicarea unui panou

Vântul puternic a produs prima victimă, la Timișoara. Un tânăr de 22 de ani a fost rănit în timp ce ajuta la ridicarea unui panou

Pompierii au mai intervenit după ce un acoperiş a fost smuls de vânt. Mai mulţi copaci au căzut doborâţi de vânt.

”La data de 22 noiembrie a.c., poliţiştii Secţiei 2 Urbane Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe Calea Buziaşului, din municipiul Timişoara, un tânăr ar fi fost rănit, în timp ce încerca să ajute la mutarea unui panou ce s-ar fi desprins de deasupra unei clădiri, din cauza vântului. Poliţiştii s-au deplasat, de urgenţă, la faţa locului, unde au identificat persoana în cauză, respectiv un tânăr, în vârstă de 22 de ani”, a transmis, vineri, Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Timiş.

Tânărul a fost transportat la spital,  pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Porturile de la Marea Neagră, ÎNCHISE din cauza vântului puternic. Zona Dobrogei este sub avertizare Cod galben

Vineri dimineaţă, pompierii au intervenit după ce mai mulţi copaci au căzut luaţi de vânt, iar un acoperiş s-a prăbuşit lângă un bloc.

 

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *