Persoanele cu venituri mici, printre care se numără pensionarii cu venituri reduse, persoanele cu dizabilități și familiile monoparentale, urmează să primească în decembrie ultima tranșă de ajutoare sociale a anului, în valoare de 250 de lei.
De acești bani vor beneficia peste 2,6 milioane de români. Potrivit legii, cei 250 de lei sunt virați o dată la două luni, între zilele de 14 și 29 ale lunii respective. Dar, de fiecare dată, banii au fost virați mult mai devreme.
Pe de altă parte, din 2025 până în 2027, suma alocată acestui sprijin va fi redusă la 125 de lei și va fi alocată la şase luni, adică de două ori pe an și nu la fiecare două luni, așa cum s-a acordat anul acesta. În termeni reali, suma scade de la 1250 de lei pe an la doar 250.