Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea informează că traficul rutier este complet blocat pe Drumul Național 7, la kilometrul 206+500, ca urmare a unui incident cauzat de căderea unor stânci pe carosabil. Stâncile au lovit un autocamion care tranzita zona, însă, din fericire, nu au fost raportate victime în urma acestui eveniment.La fața locului se află echipaje de poliție, pompieri și utilaje specializate pentru eliberarea drumului”, transmite IPJ Vâlcea.Ce rute alternative recomandă poliția Pentru a evita aglomerația și întârzierile, participanții la trafic sunt sfătuiți să utilizeze următoarele rute alternative: Râmnicu Vâlcea – DN7 – DN7CC Călimănești – DJ 703G Berislăvești – DJ 703N Dânești – DN7D Pripoare – DJ 703M Cornetu – DN7 – Racovița – Sibiu.„Șoferii sunt rugați să respecte semnalizarea rutieră temporară din zonă și indicațiile polițiștilor. Recomandăm tuturor conducătorilor auto să circule cu prudență și să adapteze viteza la condițiile de drum”, mai transmite IPJ Vâlcea.Echipele de intervenție estimează că degajarea drumului și reluarea traficului vor dura aproximativ o oră.
Posted inActual