”Biroul Electoral Judeţean nr. 31 pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024 informează opinia publică cu privire la finalizarea procesului de completare a proceselor-verbale din secţiile de votare din judeţ. În acest moment, urmează etapa de centralizare a datelor din aceste documente, conform procedurilor legale aplicabile. Precizăm că, în urma analizei proceselor-verbale, au fost constatate modificări de ordin tehnic, nesemnificative, aplicate în mod unitar pentru toţi competitorii electorali. În conformitate cu prevederile Deciziei nr. 205D/28.11.2024 emise de Biroul Electoral Central, întreg procesul de centralizare a datelor înscrise în procesele-verbale centralizatoare privind consemnarea rezultatului renumărării voturilor valabil exprimate şi a voturilor nule este realizat cu respectarea maximă a confidenţialităţii”, se arată într-un comunicat al BEJ Prahova, publicat, sâmbătă seară, de oficialii Prefecturii Prahova. Potrivit sursei citate, toate procesele-verbale vor fi păstrate şi transportate ”în condiţii stricte de siguranţă, pentru a preveni accesul neautorizat la versiunile originale sau scanate ale acestora”. Procesul-verbal final, consolidat şi centralizat, va fi transmis către Autoritatea Electorală Permanentă duminică, la ora 21:00, conform calendarului stabilit oficial, mai arată sursa citată. ”Menţionăm că întregul proces de centralizare a datelor se desfăşoară sub stricta supraveghere a autorităţilor competente, în conformitate cu calendarul oficial stabilit. Reiterăm angajamentul nostru pentru asigurarea unui proces electoral transparent şi corect şi îndemnăm toate părţile implicate să se abţină de la diseminarea informaţiilor neconfirmate oficial”, transmit reprezentanții BEJ Prahova. Apelul privind informaţiile neconfirmate oficiale a fost făcut în contextul în care în spaţiul public au apărut informaţii conform cărora, la renumărarea voturilor în judeţul Prahova, ar fi fost descoperite 300 de voturi date pentru Ludovic Orban, retras din cursa prezidenţială, voturi care ar fi fost atribuite Elenei Lasconi. BEJ Prahova a catalogat ştirea ca fiind falsă şi a dezminţit ferm această informaţie, ”considerând-o lipsită de fundament şi menită să inducă în eroare opinia publică”.
Posted inPolitica