„Am solicitat demisia ministrului Energiei, Victor Parlicov, pentru că el este responsabil de gestionarea sectorului energetic. A admis greşeli care ne-au adus în această situaţie de criză. Am solicitat şi demisia directorului general Energocom, Victor Bânzari. Compania nu a achiziţionat gaze atunci când a fost posibil. S-a ascuns în spatele unor proceduri birocratice. În felul acesta, ei nu au reuşit să asigure necesarul de gaze pentru perioada de iarnă la cele mai avantajoase preţuri”, a declarat Recean în conferinţa de presă.
„Am solicitat şi demisia membrului Consiliului de Observatori de la Moldovagaz, Sergiu Tofilat. Chiar dacă nu avea competenţă, dânsul a blocat procurarea de gaze de către instituţiile responsabile atunci când erau preţurile cele mai convenabile. Aceste persoane fie au blocat, fie nu au acţionat la momentul potrivit pentru a achiziţiona gaze la cel mai convenabil preţ. În loc să paseze vina pe altcineva, sarcina lor era să asigure R. Moldova cu gaze”, a adăugat premierul.
În acelaşi timp, şeful guvernului a anunţat că va merge săptămâna viitoare în parlament pentru a solicita instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic, începând cu 16 decembrie.
„Avem în faţă un sezon rece dificil, cu multe riscuri, iar din acest motiv am decis să cer parlamentului instituirea stării de urgenţă în domeniul energetic începând cu 16 decembrie 2024. Această stare de urgenţă va fi în vigoare până la depăşirea situaţiei legate de alimentarea cu gaze a cetăţenilor noştri, inclusiv a celor din regiunea transnistreană. Dar, cel mai important – pentru a gestiona eventualele consecinţe ale crizei şi pentru asigurarea cu electricitate cetăţenii de pe malul drept al Nistrului. Trebuie să fim pregătiţi pentru toate scenariile, mai ales că de trei ani frigul e folosit ca o armă împotriva oamenilor din întreaga regiune”, a punctat Recean.
Premierul a indicat că deciziile de joi urmează şedinţei din urmă cu o zi cu instituţiile responsabile de asigurare a Republicii Moldova cu gaze naturale şi energie electrică în cadrul căreia s-au decis mai multe măsuri.
„Am pus în discuţie toate evoluţiile şi riscurile posibile atât în contextul războiului din Ucraina, cât şi în eventualitatea unor acţiuni ostile faţă de sectorul energetic al R. Moldova. Am solicitat ca instituţiile responsabile să fie pregătite să reacţioneze rapid şi eficient”, a subliniat Dorin Recean, enumerând câteva dintre aceste măsuri.
Potrivit acestuia, compania Moldelectrica urmează să asigure interconexiunea la o capacitate mai mare pentru a importa energie electrică în caz de necesitate. Tot Moldelectrica trebuie să pregătească scenariile de interconexiune insulară pe liniile de tensiune înaltă cu România. Această companie trebuie să coordoneze cu omologii ucraineni logistica de mentenanţă a liniei de tensiune înaltă Isaccea – Vulcăneşti, pe teritoriul Ucrainei.
În acelaşi timp, societatea Energocom urmează să încheie contracte de contingenţă pentru ca cetăţenii să aibă curent electric în cazul în care Centrala de la Cuciurgan nu ar mai putea funcţiona. De asemenea, aceasta trebuie să încheie contracte de contingenţă pentru ca cetăţenii să beneficieze de gaze naturale.