Un celebru balerin rus care are 3 tatuaje cu Putin a decis să , părăsească Rusia

Un celebru balerin rus care are 3 tatuaje cu Putin a decis să , părăsească Rusia

„Mulţumesc pentru tot ceea ce Rusia a făcut pentru mine. Însă vine uneori un timp când sufletul nu se mai simte acolo unde ar fi trebuit să fie”, a scris Serghei Polunin într-o postare pe contul său de Instagram.

„Timpul meu în Rusia s-a încheiat de multă vreme, ca şi cum mi-aş fi îndeplinit pentru moment misiunea de aici”, a adăugat el într-un mesaj lung, confuz şi plin de erori, adresat celor aproape 220.000 de urmăritori ai săi.

„Locul în care vom merge nu este încă stabilit”, a mai scris artistul. Deși mesajul a fost publicat duminică, informaţia nu a fost preluată de presa rusă.

Balerinul în vârstă de 35 de ani, născut în sudul Ucrainei şi care deţine cetăţenia rusă din 2018, nu a explicat cu claritate motivul pentru care doreşte să părăsească Rusia. În vară, el a indicat într-o serie de videoclipuri distribuite online că era urmărit şi că se temea pentru „siguranţa” familiei sale.

Supranumit „băiatul rău al baletului” datorită interpretărilor sale pasionale şi declaraţiilor lui generatoare de polemici, Serghei Polunin a părăsit brusc Royal Ballet din Londra în 2012, după ce fusese promovat la statutul de prim-balerin.

În ultimii ani, s-a făcut remarcat datorită sprijinului său neclintit faţă de Vladimir Putin: a salutat anexarea în 2014 de către Rusia a peninsulei Crimeea, unde a trăit şi a lucrat de atunci, dar și ofensiva militară rusă în Ucraina, lansată în februarie 2022. De altfel, semnele vizibile ale admirației sale pentru liderul rus sunt tatuajele cu chipul lui Putin și simbolurole regimului său 

 

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *