Județul din Romania care riscă să rămână fără medici de familie

Județul din Romania care riscă să rămână fără medici de familie

Criza medicilor de familie din judeţul Vâlcea se adânceşte, mai mult de jumătate dintre ei fiind la vârsta de pensionare, avertizează reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS), care spun că o consecinţă a îmbătrânirii corpului medical ce oferă asistenţă primară este şi închiderea unor centre de permanenţă din judeţ.Potrivit datelor CJAS Vâlcea, în prezent sunt 14 localităţi din judeţ care au deficit de medici de familie, în sensul că numărul acestora este insuficient pentru numărul de locuitori, în alte 10 localităţi medicii au un program de lucru redus pentru că acoperă şi alte zone, în timp ce comuna Runcu a rămas fără asistenţă medicală primară, neavând nici măcar farmacie în localitate.”Peste 50% dintre medicii de familie din judeţ sunt în grupa de vârstă peste 65 de ani, deci din 189 de medici de familie, 95 au vârsta mai mare de 65 de ani. Ritmul în care se intră ca medic în asistenţa medicală primară este extrem de lent. Cred că în ultimii doi ani nu a apărut niciun medic tânăr, niciun medic nou în sistemul de sănătate. Şi în prezent, şi în perioada următoare cu siguranţă va exista un dezechilibru major între numărul potenţialelor intrări în sistem a medicilor de familie şi viitoarele ieşiri din sistem”, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele CJAS Vâlcea, Alin Voiculeţ.Voiculeţ a menţionat că deficitul de medici de familie va duce pe de-o parte la creşterea numărului de zone neacoperite de servicii medicale primare şi la scăderea calităţii actului medical, iar pe de altă parte va afecta funcţionarea centrelor de permanenţă, numai anul acesta fiind închise două astfel de centre din judeţ din cauza retragerii unora dintre medicii de familie.”La începutul anului 2024, funcţionau în judeţ cinci centre de permanenţă – Milcoiu, Galicea, Băile Govora, Călimăneşti şi Râmnicu Vâlcea. În aprilie, cel din Râmnicu Vâlcea s-a desfiinţat prin decizia Direcţiei de Sănătate Publică, iar în august, cel de la Călimăneşti, la fel, a fost suspendat, motivul fiind că doi, trei medici s-au retras din această asociere. Nu e un lucru foarte bun. Din ce am studiat şi noi, motivele sunt clar vârsta înaintată a medicilor de familie care, după programul de şapte ore la cabinetul medical, nu mai sunt dispuşi să se mai ducă să facă şi gărzi noaptea. Ar mai fi ca motiv şi tariful orei de gardă la centrele de permanenţă, cel puţin aşa susţin şi medicii din discuţiile noastre cu dumnealor. Cert este că în acest moment mai avem doar trei centre de permanenţă active”, a mai spus preşedintele CJAS Vâlcea.De asemenea, în Vâlcea există şi un deficit de specialişti care oferă consultaţii în regim ambulatoriu, în special în subdomenii medicale ale pediatriei.”În ambulatoriul de specialitate stăm mai bine ca la medicina de familie. Avem 270 de medici, iar vârsta nu este chiar aşa de înaintată. Sunt doar vreo 60 de medici care au vârsta mai mare de 60 de ani. Un lucru bun aici este că s-a majorat şi punctul pe consultaţie. S-a stimulat puţin munca şi veniturile medicilor din ambulatoriul de specialitate au crescut începând cu data de 1 octombrie. Sunt însă 15 specialităţi deficitare în ambulatoriul de specialitate în judeţul Vâlcea – cardiologie pediatrică, chirurgie cardio-vasculară, chirurgie orală şi maxilo-facială, chirurgie plastică, chirurgie toracică, gastroenterologie pediatrică, nefrologie pediatrică, neurologie pediatrică, oncologie şi hematologie pediatrică, radiologie şi îngrijiri paliative”, a mai adăugat reprezentantul CJAS Vâlcea, scrie Agerpres.

Povestea unui bărbat care a aflat că mai are doar doi ani de trăit. Ce înseamnă dacă ai mâinile reci mereu

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *