Simion și Piperea își propun să inițieze proceduri de suspendare și demitere, argumentând că, în absența unei clarificări din partea Curții Constituționale, Iohannis nu mai poate fi considerat președinte legitim. Această mișcare vine într-un moment de incertitudine politică, fiind văzută ca o reacție la percepțiile de manipulare electorală și de utilizare a fondurilor publice pentru campanii politice, ceea ce amplifică tensiunile în peisajul politic românesc.
Anca Alexandrescu: Domnule Simion, ati ales astazi sa nu intrati in palatul Cotroceni, ci sa mergeti in fata cu masina aceea de mutat mobila. Ati vrut sa mutati dulapul, dar dulapul nu se vrea dus de la Palatul Cotroceni
George Simion: Am avut si o actiune de imagine cu aceasta ocazie. Paralel, colegii mei din Camera Deputatilor au luat cuvantul si au solicitat in plenul Camerei Deputatilor vacantarea postului de presedinte.
Avocatul Toni Neacsu a detaliat exact care sunt pasii de facut de catre presedintele Camerei Deputatilor si presedintele Senatului. Nu avem sperante mari, insa impreuna cu colegii din opozitie, adica SOS si POT, si vom intreba si parlamentarii USR, vom face toate demersurile necesare. De la solicitarea vacantari ipostului, pana la suspendarea presedintelui, vrem sa ajungem la un vot pengtru aceasta procedura, si la reanalizarea dosarului anularii alegerilor, de aceea ma bucur ca in platou se afla unul dintere cei mai reputati profesori universitari ai Facultatii de Drept din Bucuresti, domnul Piperea.
Lasconi, mesaj tranșant pentru Iohannis: Mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Anca Alexandrescu: Cum putem vorbi, domnule Piperea, despre suspendarea presedintelui care, de fapt, nu mai este presedinte?
Gheorghe Piperea: Intram in zona de speculatii pe care din nefericire Curtea Constitutionala a deschis-o in data de 6 decembrie. In momentul de fata, legitim, pe constitutie nu avem niciun presedinte, ceea ce avem la Cotroceni este o situatie completamente nelegala, dar cel putin pana in momentul in care se va clarifica de catre Curtea Constitutionala ce a vrut sa spuna cu trimiterea aceea prin punctul 22 la constitutie.
Cel putin teoretic, pe domeniul speculatiei, pana cand nu se vacanteaza postul de la Cotroceni, se poate presupune ca e vorba despre un mandat tras de par care inca este in vigoare, si se poate vorbi si de suspendare si de demitere prin referendumm, de asemenea se poate vorbi si despre demisie.
Maine, impreuna cu domnul presedinte Simion, voi depune la Curtea Constitutionala a Romaniei o sesizare in care o sa solicit doua lucruri: Mai intai o sa solicit sa declare vacanta pozitiei functiei demnitatii in statul roman de presedinte al Romaniei, sa declare Curtea Constitutionala in asa fel incat sa nu mai stam dupa cei doi presedinti ai celor doua camere ale parlamentului, care oricum inteleg ca nu au fost numiti, probabil ca se vor alege maine.
Si a doua chestiune, mult mai importanta: avand in vedere dezvoltarile care au aparut in ultimele doua zile, absolutamente halucinante, pur si simplu zici ca suntem intr-un teatru al absurdului, ma refer la faptul ca s-a descoperit ca de fapt, campania aceea de pe TikTok a fost finantata de PNL si nu de rusi sau de un alt stat ostil. Deci, avand in vedere aceasta dezvoltare, voi solicita maine Curtii Constitutionale, repet, cu co-semnatura domnului presedinte, sa rejudece turul I al alegerilor si sa dispuna revalidarea. Zic revalidarea, si nu validare, pentru ca, nu uitati, pe data de 3 decembrie aceasi Curte Constiutionala a validat alegerile prezidentiale, dupa care, in virtutea unui text pe care l-a interpretat cum i-a venit la mana, este vorba de articolul 146 litera f, s-a folosit de aceasta formula de a veghea la alegerile prezidentiale si a intors la 180 de grade ceea ce a dispus mai devreme.
Partidele din coaliție și-au împărțit ministerele. Nume noi și vechi în viitorul Guvern (surse)
In virtutea acestui text, din atricolul 146 litera f, daca a putut sa anuleze alegerile inseamna ca poate sa se sesizeze sau sa se autosesizeze si sa revalideze alegerile, pentru ca, in momentul de fata, toata acea poveste cu actorul statal, toata, pica, si avem in fata o decizie care nu doar ca se bazeaza pe niste suspiciuni, pe niste note informative de la serviciile secrete, ci se bazeaza pe niste note informative false, falsificate. Pentru ca asta ne spune ANAF in momentul de fata, in mod oficial: Nu un actor statal ostil l-ar fi favorizat pe Georgescu, ci un partid ostil, si nu a fost Georgescu cel care trebuia sa manipuleze alegerile, ci Ciuca.
George Simion: Domnul Bolojan a spus ca se reuseste izolarea nationalistilor. Dar pe tine te cheama Partidul National Liberal. Vom sesiza si Autoritatea Electorala Pertmanenta cu privire la cheltuieli facute din banii romanilor pentru un alt candidat.
75% din bugetul de campanie in ultima saptamana al PNL, si e vorba despre milioane de euro bune, au fost directionate catre atacuri in directia mea.
Vom face o sesizare maine la Autoritate a Electorala Permanenta pentru deturnare de fonduri, pentru felul in care Partidul National Liberal a folosit banii romanilor. Este foarte important, domnul Grebla a fost acuzat ca a fost la o taiere de porc cu mine. Nu era presedintele AEP si l-am vazut fugitiv.
Revenind. AEP trebuie sa faca treaba. Daca ANAF a spus clar ca acesti bani au fost folositi pentru sustinerea altui candidat, si nu crede nimeni minciuna spusa de echipa de campanie Kensington Communication. Eu am anuntat din start, exact cand s-a dat lovitura de stat pe 6 decembrie, ca sistemul si Klaus Werner Iohannis ii pregatesc calea lui Nicusor Dan. Nu stiu ce ii vor face doamnei Elena Lasconi, cum o vor retrage, din punctul meu de vedere doamna Lasconi este o victima in acesta desfasurare de forte. Nu este nevinovata, dar este o victima si va fi retrasa. Iar toti acesti oameni care se ocupa cu manipularea, iata, se dovedesc a fi ei in spatele tutror incercarilor de care a fost acuzat domnul Georgescu.