Dacă locuim la curte, munca nu se termină niciodată, nici chiar în ultimele zile din an. În această perioadă, atunci când temperaturile depășesc pragul de 5 grade Celsius și este senin, este foarte important să știm ce fel de tăieri este important să efectuăm. De asemenea, în astfel de zile se fac și anumite stropiri, pentru a ține dăunătorii la distanță.
„Scopul tăierii este, în primul rând, îndepărtarea crengilor care nu rodesc, în al doilea rând eliminarea crengilor bolnave și, în al treilea rând, dar nu ultimul, etajarea pomilor”, a declarat angajatul plantației de măr de la Dârvari, la un post tv.
Cum trebuie să avem grijă de pomi iarna
Experții ne spun că pomii se taie diferit, în funcție de vârsta pe care o au. Mai precis, în primii lor doi ani, trebuiesc efectuate tăieri de formare a coroanei, iar abia din acel punct putem vorbi despre tăieri de rodire. De asemenea, este crucial să aplicăm acestora și tratamente împotriva bolilor și dăunătorilor.
Scoarța copacilor este vulnerabilă împotriva paduchelui lânos, așa că este foarte important să avem grijă de pomii noștri, inclusiv pe timp de iarnă. Dar, dacă știm ce fel de tratament să le aplicăm, ei vor rămâne sănătoși și puternici.
Cu ce trebuie să stropim pomii iarna
Iarna, stropirile trebuiesc efectuate în zile senine, fără vânt, iar în următoarele 3 – 4 ore nu ar trebui să plouă. Desigur, este important să știm ce fel de tratament trebuie să aplicăm.
„Primul tratament care se face în această perioadă este cu sulfat de cupru, în proporție de 3%. O excepție o reprezintă piersicul și nectarinul, unde proporția este de 1,5%. Dacă în anul precedent ați avut monilioză la pomi, este recomandat să măriți ușor doza. Dacă nu a fost cazul, respectați doza standard pentru rezultate optime”, explică pomicultorul Marcel Sava, conform sursei citate.
Sursă text: Click.ro