„Situaţia bugetului este cea care este, cu un deficit de probabil peste 8% la sfârşitul anului, motiv pentru care Ministerul de Finanţe s-a adresat Comisiei Europene pentru a obţine acordul Comisiei pentru un plan fiscal de 7 ani în care redresarea să fie făcută într-un mod în care să nu afecteze negativ nici plăţile care au fost asumate de guvern, nici creşterea economică de care avem atâta nevoie şi să putem rezolva probabil în timp şi una dintre cele mai mari probleme ale României, deficitul balanţei de cont curent. Acest dublu deficit, acest deficit geamăn sau twin, cum se spune, pune o povară foarte mare nu doar pe Ministerul de Finanţe, ci şi pe toate ministerele, pe unităţile administrativ-teritoriale şi pune o povară semnificativă şi pe populaţie, motiv pentru care în momentul în care UDMR a acceptat să facă parte din această coaliţie, în momentul în care am acceptat eu personal să coordonez acest sector, am dorit să fim vocea raţiunii în toate deciziile şi în gestionarea finanţelor publice, asigurând în primul şi în primul rând stabilitate fiscală şi financiară pe termen lung. Acest lucru se poate face doar dacă întreaga ţară îşi uneşte forţele într-un moment deosebit de greu, pentru că în ultimii 15 ani, de două ori am avut o asemenea situaţie: o dată după criza economică din 2008 şi o dată după COVID. Această perioadă tensionată, de alegeri, de an electoral a pus amprenta pe tot ce înseamnă buget de stat şi este nevoie de o schimbare de paradigmă astfel încât resursele publice să fie gestionate responsabil, fără a crea poveri suplimentare pentru cetăţeni”, a spus Tanczos Barna, la audierile din comisiile de specialitate.
El a afirmat că acest obiectiv nu poate fi atins dacă statul nu-şi schimbă mentalitatea şi nu va fi alături de cetăţeni şi mediul de afaceri.
„Această coaliţie are misiunea de a aduce echilibru şi stabilitate într-o perioadă de provocări economice şi sociale. Şi cele 16 ministere dintre care o să conduc, probabil, cu acceptul dumneavoastră, un minister, trebuie să creeze un parteneriat solid pentru o Românie mai echitabilă. Acest parteneriat solid, încă o dată, este cheia succesului pe termen lung. Ca ministru al Finanţelor voi urmări trei principii şi obiective generale. Vom avea nevoie pentru predictibilitate şi credibilitate, de un stat mai suplu, un stat care priveşte cetăţenii cum priveşte o companie privată, clienţii, un stat care îşi optimizează instituţiile şi costurile, cheltuielile aşa cum îşi fac companiile private. Serviciile publice trebuie să fie mai bune din punct de vedere calitativ. Aşa cum companiile îşi respectă clienţii şi încearcă să îşi păstreze clienţii prin servicii de calitate sau bunuri de calitate vândute, aşa şi statul trebuie să ofere servicii de calitate şi trebuie să arate mai mult respect pentru cetăţeni. Companiile private fac acest lucru. În felul acesta îşi menţin clienţii şi îşi menţin productivitatea, îşi menţin locul în piaţă şi statul trebuie să se schimbe din acest punct de vedere. Prin administrarea responsabilă şi eficientă a resurselor şi prin aceste principii, aceste schimbări la nivelul statului român, cu siguranţă vom putea asigura un echilibru, predictibilitate şi responsabilitate”, a declarat Tanczos Barna.