Poliţiştii au fost sesizaţi, în 4 ianuarie, cu privire la dispariţia a doi adolescenţi, ambii în vârstă de 15 ani, care au plecat de la locuinţele lor şi nu au mai revenit. ”Imediat după sesizarea depusă privind plecarea voluntară a celor doi, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, cât şi cei ai Poliţiei Municipiului Tulcea, au demarat proceduri ample de depistare a acestora. De asemenea, la data de 6 ianuarie, aparţinătorii unuia dintre minori şi-au exprimat acordul cu privire la mediatizarea cazului, astfel fiind solicitat sprijinul cetăţenilor, prin intermediul mass-mediei, iar în cazul celui de-al doilea minor, aparţinătorii nu au fost de acord cu mediatizarea cazului”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea. Potrivit sursei citate, anchetatorii au refăcut traseul parcurs de persoanele dispărute, prin vizionarea camerelor de supraveghere, şi au stabilit că acestea au mers într-o zonă de câmp din apropierea municipiului Tulcea. ”Astfel, a fost desfăşurată o activitate de scotocire a câmpului respectiv, fiind implicate echipe de investigaţii criminale, ordine publică, echipe canine, efective de jandarmi, pompieri şi voluntari, în urma cărora au fost găsiţi cei doi minori, fără a prezenta semne vitale, având semnalmente ce corespund cu cele ale persoanelor dispărute”, a transmis sursa citată.
Potrivit presei locale, nu este exclus faptul ca cei doi să îşi fi premeditat gestul şi să se fi aruncat de pe peretele vertical al carierei Bididia, cu o înălţime de peste 20 de metri. Vorbim despre o fată și despre un băiat care ar fi fost prieteni. Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis pentru ucidere din culpă.