Câți bani încasează lunar eroii Revoluției și veteranii de război: date oficiale de la Casa de Pensii 

Câți bani încasează lunar eroii Revoluției și veteranii de război: date oficiale de la Casa de Pensii 

Potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), în luna decembrie 2024, ultima pentru care există date statistice, 412.536 de persoane au beneficiat de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale, cu 1.216 mai puţine faţă de luna anterioară.

Cel mai mare număr de persoane, respectiv 191.037, se înregistra în cazul beneficiarilor de indemnizaţii conform D.L. nr. 118/1990 – privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cu modificările şi completările ulterioare. Indemnizaţia medie era de 1.529 lei.

Cum se descurcă românii cu pensii mici. Câți bani le rămân după toate cheltuielile

Un număr de 14.242 de persoane beneficiau de o indemnizaţie medie de 930 lei, conform Legii nr. 49/1991 şi Legii nr. 44/1994 – privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, şi 64.062 de persoane erau beneficiare de indemnizaţii conform Legii nr. 189/2000 – privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, suma medie plătită fiind de 868 lei.

În ceea ce priveşte beneficiarii de indemnizaţii conform Legii nr. 309/2002 – privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, aceştia erau în număr de 42.225, suma medie plătită fiind de 81 de lei.

Beneficiarii de indemnizaţii conform Legii nr. 341/2004 – recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 erau în număr de 12.625, aceştia primind o sumă medie de 2.170 lei.

De asemenea, în decembrie 2024, erau înregistraţi 550 de beneficiari conform Legii 109/2005 – Artişti, indemnizaţia medie fiind de 345 lei, 13.926 beneficiari de indemnizaţii conform Legii 8/2006 – Uniuni de creaţii, cu o indemnizaţie medie de 1.917 lei, şi 73.869 beneficiari conform Legii 578/2004 – Soţ Supravieţuitor, cu o indemnizaţie medie de 128 lei. 

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *