România are bancomate la oraș. La țară, mai rar spre deloc!

România are bancomate la oraș. La țară, mai rar spre deloc!

În România există 51,6 ATM/100.000 de locuitori, respectiv circa 4 ATM/100 km pătraţi ♦ Dintre cele 3.186 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT) aflate pe teritoriul României, există bancomate în 1.055 (32%), dar ele acoperă o populaţie de 13,4 milioane de oameni (aproximativ 71% din populaţia totală rezidentă în vârstă de peste 15 ani), potrivit BNR.

În mediul urban sunt 8.750 de bancomate, în timp ce în mediul rural sunt doar 1.077 de bancomate (ATM-uri; folosite în general pentru retrageri sau depuneri de numerar), iar BNR atrage atenţia că deşi aproape jumătate din populaţia României locuieşte în mediul rural procentul de bancomate şi unităţi bancare din zonele rurale este considerabil mai mic decât în mediul urban.

Faptul că în mediul rural şi în regiunile mai puţin dezvoltate accesul la bancomate este mai redus subliniază importanţa infrastructurii financiare şi necesitatea extinderii accesului, inclusiv din perspectivă digitală, pentru a asigura incluziunea financiară, în special în comunităţile izolate sau defavorizate, susţine banca centrală.

„Această discrepanţă subliniază faptul că infrastructura bancară rămâne puternic concentrată în zonele urbane, unde cererea pentru servicii financiare şi accesul la tehnologie sunt mai mari, în timp ce în mediul rural accesul la astfel de facilităţi rămâne mai limitat. O soluţie în acest sens ar putea fi reprezentată de amplasarea de bancomate într-o măsură mai ridicată în afara proximităţii unităţilor bancare teritoriale“, a menţionat BNR în cea mai recentă ediţie a Raportului asupra stabilităţii financiare.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *