Primul oraș din România care se pregătește să INTERZICĂ fumatul în spațiile publice

Primul oraș din România care se pregătește să INTERZICĂ fumatul în spațiile publice

Primarul Emil Boc a anunțat că fumatul ar putea fi interzis în anumite spații publice din Cluj-Napoca, inspirându-se din legislația aplicată de orașul Milano. Milano a fost primul oraș din Italia care a implementat, începând cu 1 ianuarie, cea mai severă lege antifumat, interzicând fumatul în toate spațiile publice și impunând amenzi de 240 de euro pentru cei care încalcă legea.

Boc a precizat că modelul din Milano ar putea fi aplicat și în Cluj-Napoca: „Obiectivul nostru este de a interzice fumatul în parcuri, locuri de joacă, baze sportive. Modelul există deja la nivel european, acum analizăm cadrul legal din România, dacă el ne permite fără o lege națională, ca printr-o hotărâre de consiliu local să putem face acest lucru. Această măsură trebuie implementată gradual, după o dezbatere publică și mă gândesc chiar cu asigurarea în unele zone, parcuri mari, baze sportive mari, a unor locuri unde să poată cei care doresc să fumeze să aibă un spațiu precis delimitat. Măsura se aplică deja în unele parcuri din oraș”, a spus primarul Clujului.

Majoritatea locuitorilor susțin această inițiativă, mai ales în zonele unde copiii petrec timp. O femeie din Cluj-Napoca povestește: „Am atras atenția și mi s-a răspuns pe un ton destul de agresiv că este, totuși, un parc, deci doreau persoanele respective să poată să continue să fumeze.”

Un bărbat consideră că interdicția este necesară: „Foarte bine ar fi să fie interzis, deoarece copiii sunt micuți, i-am scos la aer, nu la fum. Trebuia mult mai repede, fiindcă sunt copii mici și trebuie să îi protejăm, nu?”

Un alt clujean adaugă: „Cred că ar trebui interzis de tot, cred că ar trebui ca nimeni să nu fumeze. Dacă ideea va fi implementată, Cluj-Napoca va deveni primul oraș din România care interzice fumatul în spațiul public.”

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *