Există foarte puține referințe la pierderea severă a memoriei în literatura medicală din Grecia Antică și Roma Antică, ceea ce sugerează că o astfel de afecțiune era rar întâlnită în acele timpuri, poate chiar inexistentă. Un studiu recent asupra demenței a examinat lucrările din urmă cu 2.000-2.500 de ani, în perioada filosofului grec Aristotel, a lui Galenus (considerat primul mare medic al Antichității) și a filozofului roman Cicero.
Grecii antici au recunoscut că, pe măsură ce îmbătrânim, pot apărea dificultăți legate de memorie, pe care astăzi le-am eticheta drept „dificultăți cognitive ușoare”. Totuși, nu există dovezi solide care să ateste existența unei pierderi semnificative de memorie, a incapacității de a vorbi sau de a judeca, asociate cu Alzheimer sau alte forme de demență, așa cum se confruntă milioane de oameni în prezent.
Drept urmare, profesorul gerontolog Caleb Finch, de la Universitatea California de Sud, susține că demența este o boală modernă, conform concluziei trase în urma analizei făcute. Cercetătorul a luat în calcul scrierile lui Hipocrate și a discipolilor săi și, după ce le-a studiat temeinic, a ajuns la concluzia că oamenii în vârstă sufereau, la acea vreme, de surzenie, amețeli și tulburări digestive, nicidecum de pierderea memoriei.
Câteva secole mai târziu, totuși, a început să se menționeze despre acest subiect în Roma Antică. Galenus a constatat că unii vârstnici de 80 de ani începeau să aibă dificultăți în a învăța lucruri noi. Se pare că senatorul și faimosul orator Valerius Messalla Corvinus și-a uitat, la un moment dat, propriul nume. Iar Cicero a observat că „prosteala bătrânilor… este caracteristică seniorilor iresponsabili, dar nu tuturor celor în vârstă”.
Profesorul Finch susține că Alzheimerul e o boală a zilelor noastre, iar această concluzie și-a publicat-o în „Jurnalul bolii Alzheimer”. „Grecii antici au extrem de puține menționări a unor dificultăți cognitive slabe. Iar, în ceea ce îi privește pe romanii antici, aceștia au doar patru precizări despre cazuri rare de demență. Și nu putem ști dacă se revereau la Alzheimer sau nu”, a conchis acesta.
Romanii și grecii aveau o durată medie de viață de 30-35 de ani, concluzie trasă după studierea mormintelor din acea perioadă. Și demența apare după 60 de ani și nici măcar nu e „obligatorie” la acea vârstă. Totuși, s-au înregistrat cazuri de oameni care își serbau a 40-a aniversare sau chiar a 100-a zi de naștere.
Profesorul Finch e de părere că au început să se înregistreze cazuri de declin cognitiv la romani abia după ce orașele lor au devenit mai mari și mai populate și poluarea a crescut.
Prof. Finch subliniază că schimbările radicale din stilul de viață al societății moderne contribuie la creșterea incidenței bolii Alzheimer. Activitățile cotidiene, care în trecut implicau mișcare fizică și interacțiuni sociale directe, au fost înlocuite de sedentarism și de o comunicare din ce în ce mai virtuală. Această transformare a dus la o scădere a stimulării cognitive și sociale, esențiale pentru menținerea sănătății creierului.
Un alt aspect pe care Finch îl evidențiază este dieta contemporană, care este adesea săracă în nutrienții necesari pentru susținerea funcției cerebrale. Consumul crescut de alimente procesate, bogate în zaharuri și grăsimi saturate, a fost asociat cu inflamații sistemice care pot contribui la dezvoltarea bolii Alzheimer. În contrast, dietele mediteraneene, bogate în fructe, legume, pește și grăsimi sănătoase, au arătat rezultate promițătoare în prevenirea declinului cognitiv.
Viața modernă este adesea caracterizată de un nivel ridicat de stres, care poate afecta negativ sănătatea creierului. Finch atrage atenția asupra impactului stresului cronic asupra sistemului nervos, care poate accelera procesele de îmbătrânire cerebrală și favoriza apariția bolilor neurodegenerative. Practicile de gestionare a stresului, cum ar fi meditația și exercițiile fizice regulate, pot fi esențiale pentru protejarea sănătății cognitive.
Într-o lume din ce în ce mai digitalizată, interacțiunile sociale au suferit o transformare radicală. Finch observă că dependența de tehnologie poate duce la o izolare socială, care este un factor de risc cunoscut pentru declinul cognitiv. Menținerea relațiilor interumane și a unei vieți sociale active este crucială pentru sănătatea mentală, iar tehnologizarea excesivă poate limita aceste oportunități.
