Cea mai mare pensie din Sibiu a ajuns la peste 42.800 lunar. Unde a lucrat norocosul pensionar înainte de retragere

Cea mai mare pensie din Sibiu a ajuns la peste 42.800 lunar. Unde a lucrat norocosul pensionar înainte de retragere

Cea mai mare pensie din județul Sibiu depășește suma de 42.800 de lei pe lună, conform informațiilor prezentate de Casa Județeană de Pensii Sibiu. În același timp, aproape 13.000 de pensionari din județ primesc lunar pensia minimă garantată de stat, care se ridică la 1.281 de lei.

Cine este sibianul care beneficiază de pensia de 42.800 de lei?

În ianuarie 2025, pensia maximă din județul Sibiu se cifrează la 42.824 lei. Aceasta este acordată conform Legii nr. 263/2010 referitoare la sistemul unitar de pensii publice și revine unei persoane care a activat în domeniile forării de petrol și gaze, dar și în sectorul HORECA, conform celor precizate de Casa Județeană de Pensii Sibiu, citată de presa locală.

Pe locul al doilea se situează o pensie în valoare de 38.401 lei, care reprezintă o pensie de serviciu, oferită în baza Legii nr. 303/2004 privind statutul procurorilor și judecătorilor.

Pensionarii TRĂIESC de pe o zi pe alta. Umilință fără margini

Următoarele trei pensii din acest clasament sunt de 37.642 lei, 34.309 lei și 34.658 lei.

În ianuarie 2025, pensia medie din județul Sibiu este de 2.836 de lei, înregistrând o creștere de aproximativ 500 de lei față de toamna anului trecut, datorită majorărilor recente.

„În luna ianuarie 2025, numărul total al pensionarilor în plată din județul Sibiu a fost de 98.786 persoane. Dintre aceștia, un număr de 12.875 persoane beneficiază de indemnizaţia socială pentru pensionari, în cuantum de 1.281 lei stabilită prin OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei minime garantate, cu modificările ulterioare intervenite prin art. XI alin.2) din Ordonanţa de urgenţă nr. 115/2023”, explică oficialii Casei Județene de Pensii Sibiu.

Comparativ, în ianuarie 2023, numărul pensionarilor era de 99.249, iar în ianuarie 2024 acesta a ajuns la 99.560.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat săptămâna aceasta că împreună cu ministrul Finanțelor Publice au hotărât ca pensiile mici și mijlocii să beneficieze de o majorare de tip one-off (o singură plată), urmând ca o decizie privind indexarea tuturor pensiilor din septembrie să se ia la prima rectificare bugetară. 

Un milion de pensionari primesc bani în plus în martie. La cât să se aștepte, după mica recalculare

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *