Partidul Libertății din Austria (FPO), care a câștigat pentru prima oară alegerile legislative de la sfârșitul lunii septembrie, negociază în prezent cu conservatorii pentru a forma un guvern și a obține cancelaria în premieră.”Vom construi Austria noastră ca o fortăreață cu cereri de azil respinse, avize de expulzare și zboruri charter” pentru migranți, a declarat șeful FPO în fața unei mulțimi la Vosendorf (Austria Inferioară).”După părerea noastră, azilul înseamnă protecție foarte aproape de regiunea în criză” și nu „migrație deghizată a persoanelor, bilet de intrare în sistemul social și acces la cetățenie”, a adăugat el.Estimând că numărul cererilor de azil depuse în ultimii ani este „prea ridicat”, el a apreciat că și în acest domeniu Austria are „nevoie de un zero, ca și la deficitul zero”.
Ministerul de Interne: Programul Visa Waiver nu este numai un program de facilitare a călătoriilor ci şi unul de securitateÎn același discurs, Herbert Kickl a reluat temele „îndrăgite” ale ultraconservatorilor precum familia tradițională, pledând pentru o „revenire la două sexe”, „familiile noastre” fiind „compuse din mamă, tată și copii”, scrie Agerpres.Austria a deschis pentru toți dreptul la mariaj și la adopție în 2019.Comparând Uniunea Europeană care desfășoară un „comunism climatic” cu „URSS și marile sale planificări”, el a adus un omagiu generației de după război care a reconstruit Austria „aflată în cea mai mare mizerie”.Herber Kickl estimează că generația sa are obligația să transmită celei următoare „prosperitatea” pentru care ea a „muncit dur”.