Preparat din secolul XVII, delicatesă în restaurantele zilelor noastre. Se mânca pe săturate în urmă cu sute de ani

Preparat din secolul XVII, delicatesă în restaurantele zilelor noastre. Se mânca pe săturate în urmă cu sute de ani

 Bucătăria noastră este plină de rețete tradiționale delicioase, însă pe măsură ce trec anii, modul în care acestea sunt pregătite se poate schimba ușor. Noi ingrediente își fac loc în mâncare, iar modul de preparare se adaptează tehnologiei pe care o avem la dispoziție. Astfel, pentru un gust cu adevărat autentic, trebuie să găsim surse scrise cât mai vechi. Iar în secolul XVIII, în Țara Românească era publicată o colecție de 293 de rețete de la Curtea Domnească, intitulată „Carte întru care să scriu mâncările de peşte şi raci, stridii, melci, legumi, erburi şi alte mâncări de sec şi de dulce după orânduiala lor”.Ce mâncau românii cu sute de ani în urmă

Este cel mai vechi text gastronomic din această parte a țării, iar datorită lui cunoaștem anumite detalii importante despre dieta românilor, cel puțin a celor de la Curtea Domnească. De exemplu, în carte nu apar ciorbe, sau rețete de sarmale. Iar acest lucru se datorează faptului că astfel de rețete erau prea comune pentru gusturile nobililor.

Însă, rețetele pe bază de pește sunt cele mai numeroase, mai ales cele care includ sturioni. Sparanghelul era un ingredient important, iar organele diferitelor animale erau incluse în numeroase rețete. De asemenea, fructele de mare erau foarte apreciate, la Curtea Domnească.

Rețeta care făcea senzație în secolul XVIII

Stridiile erau foarte apreciate în acea perioadă, iar multe dintre rețetele din acest volum vechi au la bază stridii. De exemplu, rețeta de mai jos este perfectă, dacă ne dorim să încercăm gusturile apreciate de români cu secole în urmă!

Citește continuarea aici.

 

      

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *