Percheziții în București, după ce un bărbat a anunțat la 112 că i-au fost furate zeci de mii de euro

Percheziții în București, după ce un bărbat a anunțat la 112 că i-au fost furate zeci de mii de euro

Luni, 3 februarie, poliţişti Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigaţii Criminale Sector 4 au făcut patru percheziţii domiciliare, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prejudiciul fiind de peste 20.000 de euro””, se arată într-un comunicat transmis de Agerpres.

„Prin cercetările efectuate, Serviciul de Investigaţii Criminale – Sector 4 a stabilit că bunurile ar fi fost sustrase de către doi bărbaţi, cu sprijinul unei femei, care le-ar fi asigurat transportul, imediat după comiterea faptei.

Cei doi ar fi spart geamul locuinţei, care este situată la parterul blocului, apoi ar fi pătruns în apartament, de unde ar fi furat mai multe obiecte vestimentare, aparate electronice, precum şi peste 20.000 de euro.

Luni, au fost puse în aplicare patru mandate de percheziţie domiciliară, fiind identificate şi ridicate mai multe bunuri de interes în cauză”, se arată într-un comunicat.

Bănuiţii au fost depistaţi şi conduşi la audieri, faţă de aceştia urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigaţii Criminale – Sector 4, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *