Incidentul s-a petrecut pe DN56 A, la ieșirea din localitatea Șimian spre localitatea Hinova, în evenimentul rutier fiind implicate un autoturism și un micorbuz în care nu se afla niciun pasager.
La fața locului au intervenit trei echipaje din cadrul Departamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. De asemenea, au mai fost diercționate și două echipaje SAJ.
În urma evenimentului rutier patru persoane, o femeie și trei bărbați, s-au ales cu mai multe răni și au fost evaluate medical de către echipajele SMURD și SAJ.
Potrivit autorităților, doar victima de sex feminin a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Drobeta Turnu Severin.
Între timp, pompierii care au fost dislocați la locul unde s-a petrecut accidentul au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor.
În acest caz, polițiștii de la Brigada Rutieră au deschis un dosar penal de vătămare corporală și urmează să stabilească cauzele exacte în care s-a produs evenimentul rutier.