„În intervalul gărzii de 17 spre 18 am înregistrat un număr per ansamblul unităţii de primiri urgenţe mai mic de cazuri comparativ cu alte zile de luni, pentru că în general zilele de luni sunt cele mai aglomerate la noi în spital dar cazurile de ortopedie au fost cam aceleaşi în număr dar li s-a schimbat dacă vreţi cauza producerii fracturilor. Am avut 45 de persoane care au alunecat pe zăpadă din care 6 au necesitat internare.
În general cazurile care necesită intervenţii chirurgicale din sfera ortopedică trebuie internate. Clinca de ortopedie este o clinică cu trei secţii având aproximativ un număr de 150 de paturi.
Cel mai des întâlnite sunt fracturile de membre superioare, cele inferioare în general au necesitat internare, oamenii ca mecanism de apărare întind mâinile şi atunci greutatea corpului se sprijină pe mână, şi dacă persoanele sunt mai ales vârstnice, atunci mecanismul de producere al fracturii acesta este”, a declarat marți, pentru News.ro, şeful UPU SMURD Bucureşti, medicul Bogdan Opriţa.
Medicul le recomandă celor care ies afară în această perioadă să poarte încălţăminte adecvată şi să evite pe cât posibil zonelor unde s-a format gheaţă „pentru că riscul de cădere este mai mare”.
De departe, vârstnicii sunt cei mai expuşi fracturilor, spun medicii.
Nu doar la Spitalul Floreasca s-a înregistrat zeci de cazuri de pacienți cu fracturi. La Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală au fost înregistrate 30 de cazuri de fracturi într-un interval de doar 4 ore. Vorbim aici despre o creştere cu 20-30% a numărului de cazuri, faţă de o zi obişnuită.
Situația este ceva mai „roză” la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală. Aici, spun medicii, nu s-a înregistrat o creştere a numărului pacienţilor cu fracturi, fiind înregistrate doar câteva cazuri de pacienţi cu fracturi de gambă, în urma unor accicdente la schi.