Miercuri, 19 ianuarie, poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul de Combatere a Grupurilor de Criminalitate Organizată din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, au făcut patru percheziţii domiciliare, în judeţul Giurgiu, la locuinţele unor persoane, într-o cauză penală privind constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi proxenetism, informează Poliţia Română.
Din materialul probator administrat a reieşit că, în intervalul 2021 – septembrie 2024, patru persoane (trei bărbaţi şi o femeie) ar fi constituit, în municipiul Giurgiu, un grup infracţional organizat, în scopul obţinerii de beneficii patrimoniale din exploatarea sexuală a unor victime.
„Astfel, două dintre persoanele cercetate, lideri ai grupării de criminalitate organizată, prin inducere în eroare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate, ar fi recrutat, de pe teritoriul României, opt persoane vătămate, în scopul exploatării sexuale prin obligarea la practicarea prostituţiei. Ulterior recrutării, ar fi beneficiat de sprijinul altor două persoane cercetate în cauză (o femeie şi un bărbat) şi astfel, ar fi transportat victimele pe teritoriul Belgiei, unde, prin exercitarea de presiuni fizice şi psihice, le-ar fi adăpostit şi le-ar fi înlesnit practicarea prostituţiei”, transmite sursa citată.
Polițiștii menționează, de asemenea, că – în acelaşi context – la diferite intervale de timp, membrii grupului infracţional ar fi determinat şi înlesnit altor victime practicarea prostituţiei pe teritoriul Belgiei.
Potrivit poliţiştilor, Sumele de bani ce ar fi fost obţinute din exploatarea sexuală a tinerelor ar fi fost folosite de către persoanele cercetate pentru achiziţionarea de proprietăţi imobiliare şi autoturisme de lux pe care le-ar fi înmatriculat pe numele unor persoane din anturaj cu scopul de a ascunde provenienţa ilicită a banilor.
Audierile în acest caz au loc la sediul Structurii Centrale a D.I.I.C.O.T.