Zile de foc pe scena internațională, Europa face front comun. Planul liderilor europeni, ce vor să îi transmită lui Trump

Zile de foc pe scena internațională, Europa face front comun. Planul liderilor europeni, ce vor să îi transmită lui Trump

Negocierile se vor purta la Kiev, chiar în prima zi a săptămânii. Luni urmează că liderii europeni să se întâlnească acolo la aniversarea de 3 ani de la invazia Rusiei în Ucraina pentru a discuta despre securitatea la nivel european, dar și despre încetarea războiului. Se poartă negocieri pentru pace. Se știe deja că liderii europeni pregătesc un pachet de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de aproximativ 20 de miliarde de euro, potrivit presei străine.

Urmează că luni să meargă acolo o parte dintre membrii fizic, o parte online. Ursula von der Leyen va participa la această întâlnire și președintele Ilie Bolojan se va conecta online pentru a discuta cu ldierii europeni.

Tot luni, miniștri de externe din statele membre ale UE se vor reuni la Bruxelles, în timp ce președintele francez Macron și premierul britanic vor merge la Washington pentru a stă de vorba cu Trump.

Tot în cursul săptămânii viitoare așteptăm să fie convocată o ședința CSAT, la insistențele oficialilor politici români. Surse din Administrația Prezidențială spun că se pregătește această ședința, nu se știe în ce zi, dar cu siguranță pe ordinea de zi vor fi discuții despre securitate.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *