Lovitură dură pentru magistrați. Vechimea ca polițist, grefier sau avocat nu se mai în calcul la pensia de magistrat

Lovitură dură pentru magistrați. Vechimea ca polițist, grefier sau avocat nu se mai în calcul la pensia de magistrat

ICCJ a decis ca foștii avocați, grefieri si polițiști judiciari deveniți judecători sau procurori nu își pot valorifica perioada dinaintea intrării in magistratură ca vechime, pentru a putea primi coeficienți de ierarhizare si plata a drepturilor salariale ca si când ar fi activat ca magistrați încă de la început. ICCJ a fost sesizata de trei instante in baza „Ordonanței tribunalelor sătești”, scrie Lumea Justiției.

“Decizia nr. 47: Admite sesizările formulate de Tribunalul Galaţi – Secţia I civilă, Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, prin raportare la prevederile din Nota nr. 1 din Cap. I lit. A al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017, perioada în care o persoană a desfăşurat activitatea în calitate de avocat, grefier cu studii superioare sau ofiţer de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, care potrivit dispoziţiilor art. 86 din Legea nr. 303/2004 constituie vechime în magistratură, nu poate fi valorificată ca vechime în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent în vederea acordării coeficienţilor de ierarhizare şi plată a drepturilor salariale raportat la această vechime. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2025”, arată minuta ÎCCJ.

Hotărârea prealabilă se referă nu doar la judecătorii și procurorii care au activat inițial ca avocați, grefieri sau polițiști judiciari, ci si la magistrații-asistenți si asimilații cu un astfel de trecut profesional.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *