Cum s-a întâmplat totul
Incidentul a avut loc într-o intersecție din Iași, unde circulația era îngreunată din cauza unui accident. Șoferul, care își ducea copilul de 3 ani la grădiniță, a ridicat vocea în semn de nemulțumire față de blocajul din trafic. În urma acestei reacții, polițistul i-a cerut să tragă pe dreapta și să prezinte actele, iar discuția s-a intensificat, chiar în fața copilului.
Șoferul susține că, la un moment dat, a fost scos din mașină cu forța, împins pe capotă și, mai târziu, agresat fizic la secția de poliție, arată știrileprotv.ro. Potrivit acestuia, agentul a început să țipe și să-l intimideze, iar în timpul audierilor l-ar fi trântit de perete și l-ar fi lovit. Acesta a prezentat inclusiv un certificat medico-legal obținut de la Institutul de Medicină Legală, care susține acuzațiile sale.
„M-a pus cu faţa pe capotă. A început să ţipe să intimideze, iar eu am încercat să-i spun că am copilul în mașină și că-l sperii. M-a bruscat, iar la secție m-a trântit de perete. Am dovezi, am poze cu rănile și cu modul în care m-a lovit de perete”, a declarat șoferul implicat în incident, Dumitru Cristescu.
Șoferul a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, acuzând polițistul de abuz în serviciu și purtare abuzivă. Avocatul său, Gabriel Petrescu, a confirmat plângerea și a subliniat gravitatea comportamentului polițistului.
În schimb, agentul de poliție a depus și el o plângere pentru ultraj împotriva șoferului, acuzându-l de comportament agresiv în timpul interacțiunii. Superiorii polițistului au deschis o anchetă internă pentru a evalua comportamentul acestuia, iar autoritățile continuă verificările în cazul acestui incident.