Cum s-a întâmplat totul
Incidentul a fost semnalat printr-un apel la 112, iar la fața locului au intervenit de urgență echipaje medicale și polițiști pentru a acorda îngrijiri victimelor și a demara cercetările.
Cele trei persoane – o femeie de 50 de ani, o tânără de 25 de ani și o adolescentă de 14 ani – au fost preluate de echipajele de la Serviciul Județean de Ambulanță și transportate la spital pentru investigații suplimentare.
Potrivit medicului Ramona Guraliuc, coordonator UPU-SMURD, toate victimele erau conștiente și stabile hemodinamic la momentul internării.
„În serviciul UPU au ajuns trei victime, două femei în vârstă de 50 şi 25 de ani și o fetiță de 14 ani toate stabile din punct de vedere hemodinamic. Au fost dirijate la UPU adulți și respectivul CPU Pediatrie pentru investigații și consultul de specialitate”, a precizat medicul primar Ramona Guraliuc, coordonator UPU-SMURD, arată monitorulbt.ro.
Conducătorul auto implicat în accident a declarat că a încercat să frâneze pentru a evita impactul, însă sistemul de frânare nu ar fi funcționat corespunzător. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili exact circumstanțele producerii accidentului, iar șoferul este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.